Cuiburi de cărţi în parc

Careienii care nu sunt înscrişi la bibliotecă dar doresc să citească o carte, vor avea ocazia să aleagă din volumele care se vor afla în cele cinci cuiburi de cărţi ce vor fi amplasate începând de miercuri, 13 mai, în parcul dendrologic din municipiu.

Iniţiativa aparţine Direcţiei de Cultură şi are drept scop promovarea lecturii în aer liber, afirmă directorul Bogdan Georgescu.

Vom avea patru cuiburi de cărţi, din care unul pentru copii. În fiecare cuib de cărţi se vor afla câte 14 volume – şapte în limba română, şapte în limba maghiară – iar campania noastră are drept scop încurajarea lecturii. În anii trecuţi, am avut şi cititori care, deoarece reuşeau să termine lectura, ne-au rugat să le împrumutăm cărţile, după care ni le-au înapoiat. (Bogdan Georgescu, director Direcţia de Cultură Carei)

Cuiburile de cărţi vor fi amplasate la intrarea principală în Castelul Karolyi, lângă fântâna arteziană din parc și în vecinătatea statuii contelui Alexander Károlyi.

Campania Cuibul de cărţi se va desfăşura pe toată durata verii. Careienii care doresc să contribuie la fondul de carte destinat lecturii în aer liber sunt aşteptaţi cu donaţiile la Direcţia de Cultură.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.