Creșterea economică pe T1 2015, peste așteptări
Creșterea economică de 4,2% pe trimestrul I al lui 2015, comparativ cu trimestrul I al anului trecut, este un rezultat peste așteptări și România merge în direcția bună, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.
„În primul rând, am o zi foarte bună, pentru că 4,2% creștere economică pe trimestrul I de acum față de trimestrul I din 2014 înseamnă mult peste ceea ce ne așteptam, ca să fiu sincer. Și cred că mergem în continuare în direcția bună”, a afirmat premierul, relatează Romaniatv.net.
Ponta a participat miercuri la lansarea de către Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a proiectului-pilot al Centrului de Inovare în Securitate Cibernetică realizat cu sprijinul Agenției Americane pentru Comerț și Dezvoltare și al companiei americane General Dynamics Fidelis Cybersecurity Solutions. În discursul susținut la eveniment, premierul a spus, referindu-se la creșterea economică pe primul trimestru, că parte din aceasta se datorează și industriei IT.
„Nu am toate datele, dar sunt sigur că o parte importantă a acestei creșteri, pentru că am văzut datele precedente, se datorează dezvoltării sectorului IT, tehnologiilor IT și altor domenii economice care au crescut în baza noilor tehnologii”, a declarat premierul.
La eveniment au participat din partea americană Bruce Andrews, secretarul adjunct al Departamentului Comerțului din SUA, și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Dean Thompson.