William Brînză, cercetat sub control judiciar

Procurorii DIICOT au decis joi ca William Brînză, fost deputat și candidat la alegerile prezidențiale din 2014, să fie cercetat sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală și sprijinire a unui grup de infracțional organizat.

William Brînză a fost ridicat joi de procurori și dus la sediul DIICOT, unde a fost audiat mai multe ore de procurori. Tot joi, la sediul DIICOT a fost adus cu mandat și fratele lui și Brînză, care de asemenea a fost pus sub control judiciar, informează Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt suspectați că, în calitate de administratori a două societăți comerciale, ar fi înregistrat mai multe facturi fictive privind achiziții de servicii de consultanță.

Prejudiciul reținut în sarcina lui William Brînză este de aproximativ un milion de euro, procurorii instituind sechestru pe averea acestuia.

Audierea lui William Brînză are loc într-un dosar mai vechi, deschis în decembrie 2014 de procurorii DIICOT, în care au fost efectuate la acea vreme mai multe percheziții, inclusiv la sediul Ministerului Fondurilor Europene.

În dosar a fost audiată atunci și mama lui William Brînză, existând informații că pe numele ei ar fi fost înființată o firmă care înregistra operațiuni fictive privind achiziția de carne.

Dosarul viza destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală și spălare de bani, prin folosirea de firme fantomă pentru prestări servicii fictive și livrări de mărfuri, în special produse din carne.

De asemenea, gruparea folosea documente ori declarații false pentru a obține fonduri europene nerambursabile.

Anchetatorii susțineau că, în perioada 2010 — 2014, pe teritoriul României (zona București — Ilfov și Moldova) a acționat o grupare ce funcționa pe mai multe paliere, cu structură piramidală. La această grupare au aderat mai multe persoane, din medii diferite, care s-au specializat fiecare având atribuții clar determinate.

Gruparea a creat și utilizat societăți comerciale în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, societăți care erau trecute pe numele unor persoane modeste material și cu un nivel minim de educație, în special din zonele rurale din Moldova și din Republica Moldova, manipulabile, dar controlate în fapt de membrii grupării.

Prin intermediul acestor firme, au fost săvârșite infracțiuni de evaziune fiscală, prin efectuarea de livrări fictive de bunuri și servicii către societăți comerciale controlate de diverse structuri infracționale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.