Funcționarii publici se pregătesc să intre în grevă generală

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, a încheiat prima etapă a acțiunilor sindicale, după calendarul stabilit de Biroul Executiv al organizației noastre. Desfǎșurarea, în data de 21 aprilie 2015, a pichetǎrii Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vȃrstnice și mitingurile, derulate în perioada 11-14 mai 2015, unde, SNFP în parteneriat cu Federația Columna, au protestat ȋn Piața Victoriei cu un numǎr de peste 2000 de sindicaliști, funcționari publici și personal contractual din administrația publicǎ localǎ și centralǎ.

Solicitǎrile noastre sunt:
1.    Corectarea discrepanțelor salariale, pe aceleași funcții publice la nivel de instituție și pentru toatǎ administrația publicǎ din Romȃnia prin modificarea, de cǎtre Guvern, a Legii 71/2015 – pentru aprobarea OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plǎtit din fonduri publice ȋn anul 2015, precum și alte mǎsuri ȋn domeniul cheltuielilor publice.
2.    Deblocarea acordǎrii sporurilor specifice ȋn conformitate cu art. 21, 22, 23 din Legea 284/2010, pentru a putea fi creatǎ o ierarhie salarialǎ la nivelul instituției (administrația publicǎ localǎ) și pentru a scoate din zona salariului minim funcționarii publici;
3.    Deblocarea acordǎrii tichetelor de masǎ și a voucerelor de vacanțǎ, pentru funcționarii publici și personalul contractual din administrația publicǎ localǎ și centralǎ. Solicitarea este fondatǎ pe faptul cǎ polițiștii comunitari primesc, așa cum este și corect, norma de hranǎ ( 700 lei ).

Toate acestea, au fost accentuate de lipsa obiectivitǎții exercitǎrii mandatului Ministrului delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian POP, care a favorizat recuperarea drepturilor salariale, precum și negocierea altor drepturi, numai pentru domeniul din care provine, mai precis ȋnvǎțǎmȃnt.

În eventualitatea unei lipse de interes, a reprezentanților Guvernului, la nevoile propriilor angajați, funcționarii publici, organizația noastrǎ se aflǎ ȋn prezent ȋn a doua fazǎ a derularii acțiunilor de protest. Astfel, s-a demarat procedura strȃngerii de semnǎturi pentru declanșarea Grevei Generale.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.