Un tren de marfă a deraiat la Orșova
Un tren de marfă a deraiat vineri dimineață la Orşova, iar circulația pe magistrala Timişoara – Bucureşti este blocată, informează Mediafax.
Potrivit sursei citate, patru vagoane ale trenului destinat transportului de cereale, format din 35 de vagoane, au deraiat, vineri dimineaţă, în apropierea municipiului Orşova, iar două dintre vagoanele deraiate s-au răsturnat. În momentul producerii incidentului, trenul de marfă nu era încărcat cu cereale.
Două trenuri cu călători aflate în apropierea zonei unde a avut loc incidentul sunt oprite pe şine.
Garniturile se deplasează acum pe rute ocolitoare până când problema va fi remediată, au anunţat autorităţile.
La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri pentru eliminarea pericolului izbucnirii unui incendiu, în zona respectivă alimentarea cu energie electrică fiind oprită după ce vagoanele deraiate au rupt un stâlp de înaltă tensiune şi firele de electricitate.