Deputații resping începerea urmăririi penale a lui Ponta

Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți hotărârea de respingere a începerii urmăririi penale a premierului Victor Ponta cu 231 voturi pentru și 120 împotrivă.

Update 11.40: 231 de deputaţi au votat „pentru” respingerea urmăririi penale şi 120 „împotrivă”. Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă se află în biroul lui Valeriu Zgonea.

Update: 11.30: Votul s-a încheiat. Au fost 351 de voturi exprimate.

Update 11:10: Votul este în desfășurare la aceasta oră, votează deputații al căror nume de familie începe cu ”N”. Premierul Victor Ponta a votat primul. Acesta vorbește cu deputații PSD, având o discuție de câteva minute chiar cu Sebastian Ghiță.

Update 10:45 Ludovic Orban a luat cuvântul și le-a solicitat deputaților să voteze pentru cererea de începere a urmăririi penale. În timpul discursului, Ludovic Orban a fost huduit de către cei din PSD, la un moment dat s-a auzit chiar ”Hoțule”.

Update 10:30 Victor Ponta, în fața colegilor:Dumneavoastră trebuie să decideți daca trebuie trași la raspundere cei care au luat deicizia ca Dan Șova sa fie ministru. In al doilea rand vreau sa va spun ca un Guvern trebuie schimbat doar prin mijloce constritutionale, cred ca dvs trebuie sa decideti daca pastram acest sistem, Guvernul este numit si demis de Parlament, si nu de catre reprezentatul altei puteri. Eu am devenit premier după o moţiune de cenzură împotriva lui Ungureanu, nu printr-un dosar penal făcut lui Mihai Răzvan-Ungureanu. Veţi decide azi dacă păstrăm acest sistem sau dacă un guvern e demis printr-un act al reprezentantului unei alte puteri. Vă rog să vă pronunţaţi. Votul popular nu a legitimat altă putere. Vreau să fac un ultim apel, în urma deciziei CCR făcută la solicitarea PNL-PDL, CCR a spus clar că trebuie  adoptată o hotărâre. Vă rog frumos să adoptaţi o hotărâre. E un gen de şmecherie de Transalpina. Ca deputat, nu am votat atunci cand am crezut că nu este cazul. Va rog frumos sa nu votați politic, va rog sa votati ca cetateni și deputați, iar vineri, la moțiune de cenzură, să votați politic”, a spus Victor Ponta.

Update 10:33. Liderii grupurilor parlamentare nu cad de acord asupra procedurii de vot. Valeriu Zgonea susține că potrivit Constituției, Parlamentul are dreptul să ceară începerea urmării penale pentru membrii Guvernului, care au facut fapte în timpul exercitiului.

Update 10:30 Liviu Dragnea s-a așezat în dreapta lui Victor Ponta.

Update 10:24 Florin Iordache, deputat PSD, a ieșit din sala de plen cu Alina Gorghiu, pentru o discuție de câteva minute, înainte de votul pentru cererea de începere a urmăriirii penale a lui Ponta.

Update 10:10 Premierul Victor Ponta a declarat la intrarea în plenul Camerei Deputaților: ”Întotdeaua am emoții în fața Parlamentului”.  Victor Ponta s-a așezat în prima bancă, lângă Marian Neacșu.

Update 9:55 Premierul Victor Ponta a ajuns la Parlment, dar a intrat în biroul lui Valeriu Zgonea.

Comisia juridică a întocmit raport de respingere a cererii procurorului general privind urmărirea penală a lui Victor Ponta. Împotriva începerii urmăririi penale au fost 18 voturi. „Pentru” au votat 7 deputați și a fost înregistrată o abținere.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a apreciat că „nu este nimic surprinzător” în modul în care au votat membrii Comisiei juridice și a arătat că șeful Guvernului „folosește absolut orice pârghie să se mențină în scaun”.

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că, în unanimitate, colegii săi din Comitetul Executiv Național al PSD și liderii coaliției au decis că vor să meargă mai departe și să continue guvernarea.

Victor Ponta este urmărit penal de procurorii anticorupție în dosarul Turceni — Rovinari pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în calitate de avocat (reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”).

Faptele reținute de anchetatori ar avea legătură cu faptul că Ponta ar fi beneficiat de o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la complexurile energetice Turceni și Rovinari, deși nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare dintre cele două case de avocatură.

În același dosar, procurorii susțin că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale). Faptele ar avea legătură cu funcția de prim-ministru.

Conform DNA, el este acuzat că l-a desemnat pe Dan Șova ca ministru pentru Relația cu Parlamentul, ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine și ministru al Transporturilor, în condițiile în care premierul ar fi beneficiat în trecut de foloase din partea acestuia și de dreptul de folosință gratuită a unui autoturism.

Pentru aceste din urmă trei acuzații de conflict de interese, DNA a sesizat Camera Deputaților pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Victor Ponta.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.