CCR: Iohannis nu-l poate suspenda pe Ponta!
Şeful CCR, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, că un ministru care este membru al Parlamentului nu poate fi suspendat de către preşedintele ţării, iar legea nu poate fi forţată în niciun fel. Zegrean a comentat conflictul dintre şeful statului şi premier, spunând că „scandalul este ceva normal în România”.
Augustin Zegrean a fost întrebat dacă există posibilitatea ca un ministru urmărit penal pentru fapte comise în afara mandatului să fie suspendat de către preşedinte.”Dacă nu este şi membru al Parlamentului. Dacă nu este membru al Parlamentului poate fi suspendat de preşedinte. Preşedintele trebuie să ceară urmărirea lui de către Parchet şi poate să dispună suspendarea. Aşa scrie la lege. (… Păi cum s-o forțezi, dacă la lege scrie cum trebuie făcut? Poți să forțezi, poți să faci ce vrei, dar legea e altfel””, a spus Zegrean, relatează Romaniatv.net.
Şeful CCR a refuzat să precizeze în schimb dacă disputa dintre preşedinte şi premier pe demisie poate fi motiv de sesizare la Curte.”Ei ştiu foarte bine Constituţia, au consilieri foarte buni, ştiu să le spună ce au de făcut, nu trebuie să le spunem noi”, a arătat Zegrean.
Întrebat dacă neînţelegerile dintre cele două palate îşi au rădăcina în Constituţie, Zegrean a răspuns: „Este un serial, cu urzeala tronului sau cum? Nu, nu mă uit… (…) Nu am impresia asta. Nu a inceput astăzi scandalul. La noi e ceva normal în România. De vreo 25 de ani a început.”
Zegrean a comentat şi declaraţiile şefei ICCJ, Livia Stanciu, potrivit căreia „legea nu este egală pentru toţi cetăţenii”: „Nu ştiu ce impresie are doamna preşedinte, dar textul pe care l-a spus este corect: nimeni nu este mai presus de lege.”