Avem cel mai mic consum de medicamente la nivel european
Începând cu luna iulie, pacienţii români vor beneficia de medicamente mai ieftine. Această măsură este una benefică, însă în acelaşi timp există riscul ca produsele farmaceutice ieftine să dispară de pe piaţa, în condiţiile în care preţurile reduse sunt mai mici decât costurile de producţie. Însă, românii chiar au nevoie de aceste medicamente, mai ales că ţara nostră are cea mai mică speranţă de viaţă din Uniunea Europeană.
În România, speranţa de viaţă este de 75 de ani la femei şi de 68,5 ani la bărbaţi, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Acesta este cel mai mic nivel din ţările Uniunii Europene. Aşadar, românii trăiesc, în medie, cu 7 ani mai puţin decât germanii, cu 8 ani mai puţin decât spaniolii şi francezii, cu 9 ani mai puţin decât elveţienii şi cu circa 36 de zile mai puţin decât bulgarii, informează Agerpres.
Pentru Germania speranţa medie de viaţă este 79,7 ani. Vecinii noştri, bulgarii, au o speranţă de viaţă de 72,8 ani iar ungurii – de 73,35 ani. Grecii, portughezii, italienii, islandezii, novegienii şi toţi ceilalţi locuitori din ţările UE trăiesc mai mult decât românii.
Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces
Principalele cauze de deces rămân, în continuare, bolile cardiovasculare (atac de cord şi accident vascular cerebral) şi afecţiunile oncologice, la care se adaugă sinuciderile şi accidentele de transport.
În plus, România este pe ultimul loc în Europa la consumul de medicamente pe cap de locuitor, acesta fiind de patru ori mai mic decât media europeană. Din păcate, acest lucru nu înseamnă că suntem mai sănătoşi decât ceilalţi europeni, ci că suntem de patru ori mai prost trataţi.
80 de euro, consumul de medicamente pe cap de locuitor
În 2014, consumul de medicamente pe cap de locuitor a fost în valoare de 80 de euro. Tot anul trecut, țările vecine au alocat în jur de 120 de euro pe cap de locuitor pentru medicamente.
Aproximativ 60% din decesele înregistrate în România sunt provocate de bolile cardiovasculare, cu 12% mai mult decât media europeană.
În acelaşi timp, producătorii de medicamente generice din România precizau că ajustarea preţurilor la medicamente, alături de taxa clawback, va face ca pentru aproape 1.000 de medicamente generice preţul de vânzare să scadă sub costurile de producţie şi astfel să dispară de pe piaţă. Astfel, pentru 80% dintre cele mai populare 50 de medicamente generice există riscul de a dispărea de pe piaţă în următorul an.
Preturile la medicamente scad cu 20%
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat ieri că de la 1 iulie medicamentele se ieftinesc cu 20%. Noile preţuri sunt afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, fiind cel mai mic preţ european al medicamentelor.
„De la 1 iulie, intră în vigoare noul catalog de preţuri, în varianta preţurilor actualizate, ceea ce am promis acum câteva luni. A fost un parcurs destul de dificil deoarece trebuia să ne asigurăm tocmai pentru a nu rămâne fără medicamente şi a asigura pcientului român accesul la toate medicamentele de care are nevoie. De la 1 iulie, practic România trece la cel mai mic preţ european”, a afirmat luni, ministrul Bănicioiu.
Nicolae Bănicioiu a spus că au existat discuţii cu toţi factorii implicaţi – FMI, Comisia Europeană, asociaţiile de producători, de distribuitori şi lanţurile de farmacii pentru a asigura distribuţia şi accesul la medicamente al românilor.