Salina Cacica, transformată într-un veritabil muzeu!

On iun. 23, 2015 0

Salina Cacica – situata la aproximativ 20 km de Gura Humorului si 40 de km de orasul Suceava, se remarca prin faptul ca a fost sapata manual, fara ajutorul vreunui utilaj. Cuprinde 8200 de galerii armate cu lemn, aflate intr-o stare buna dupa mai bine de 220 de ani.

Intrarea in salina este discreta, cobori cateva trepte de lemn si intalnesti o sculptura in sare – „Iisus rastignit”- care te indeamna sa ai curajul sa cobori in salina. Dupa alte 200 de trepte, la 27 de metri adancime, este intrarea in bisericuta Sfanta Barbara, unde muncitorii poposeau sa se inchine Sfintei Varvara, protectoarea minerilor.

Localitatea Cacica apare în documente la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Numele poate proveni de la pârâul Kaczka, care apare pe o hartă austriacă înainte de venirea coloniștilor mineri polonezi sau de la cuvântul kaczka (în slavonă rață).

În anul 1776, regiunea trece sub administrație austriacă. Pentru a nu se mai importa sare din Moldova, în anul 1783 încep lucrările de cercetare a zonei, iar în anul 1791 încep lucrările de deschidere a minei printr-un puț vertical (actualul puț de extracție Ferdinand). În anul 1788 au fost aduse 20 de familii poloneze și patru familii de ruteni (ucrainieni), specialiști în minerit și defrișări, de la salinele Wieliczka și Bohnia. Până în anul 1803, când a început amenajarea treptelor din lemn existente (serpentină pe plan înclinat) coborârea în mină se făcea din coșuri împletite, pe verticala puțului.

Mina are trei orizonturi:

Orizontul I (traseu turistic);
Orizontul II (traseu turistic);
Orizontul III (exploatarea sării).

Scurt istoric

Zăcământul de sare gemă de la Cacica este localizat geologic la limita dintre avanfosa pericarpatică şi platforma moldovenească şi s-a format prin depunere în sistem lagunar – evaporitic. Ca vârstă este încadrat în Miocerul inferior, ca majoritatea zăcămintelor de sare de pe suprafaţa României.

Conform cercetărilor arheologice efectuate în 1952, 1968 la Solca şi 1989 la Cacica, atât folosirea izvoarelor cu apă sărată în starea lor naturală, cât şi pentru producerea sării recristalizate prin fierbere au o vechime milenară. Pe baza acestui material arheologic s-a atestat una din cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură din Europa, datată din mileniul cinci î. Hr., perioada culturii Criş din neoliticul timpuriu.

În perioada evului mediu, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea nu s-a încercat o industrializare a acestor slatine din dorinţa de a nu scădea preţul de monopol al sării, ce aducea venituri visteriei domnilor Moldovei şi de teamă de a nu trezi lăcomia turcilor după cum arată Dimitrie Cantemir în Descripţio Moldaviae.

Procedeul de obţinere a sării recristalizate din saramura Slatinei de la Runc, a fost relatat de un martor în jurul anului 1783. Locuitorii zonei ridicau un rug cu patru laturi din lemn, aprindeau focul sub acesta lăsându-l să ajungă în flăcări în întregime, după care luau saramură din izvor şi o lăsau să picure în grămada arzândă. După răcirea lemnului sarea era scoasă prin lovire şi împachetată în saci, fiind utilizată atât pentru consumul uman cât şi în hrana animalelor. Această modalitate de obţinere a sării recristalizate este posibil să fi fost folosită de locuitorii zonei pe întreg parcursul Evului Mediu.

În anul 1775, când zona intră în administraţia Imperiului Austro Ungar, Curtea imperială de la Viena, prin Administraţia militară a Bucovinei decide luarea unor măsuri privind asigurarea locuitorilor noii provincii cu sare alimentară.

Spre sfârşitul anului 1783, din ordinul Cămării aulice, Secţia monede şi mine, o comisie condusă de consilierul aulic Thadeus Peithner von Lichtenfels a prospectat toate izvoarele sărate din Bucovina. Fiind analizate poziţia lor geografică, distanţele la aşezările umane, salinitatea acestora… s-a indicat posibilitatea ca prin forări de puţuri şi prin galerii de suprafaţă să fie descoperit un zăcământ de sare gemă în apropiere de localitatea Solca.

Un an mai târziu s-a efectuat prima prospectare la Slatina Dealul, în apropiere de Solca, unde au fost instalate două cazane evaporatoare, urmând ca în vara anului 1785 să fie construit un cazan de evaporare la izvorul de la Pârteşti.

Extracţia sării gemă s-a efectuat la început pentru vânzarea sării bulgări şi partea măruntă pentru dizolvare la suprafaţă în bazine amenajate.

Ulterior s-au executat în subteran bazine mari din lemn şi dizolvarea sării excavate se producea la nivelul orizontului III. În paralel s-a trecut la dizolvare statică în bazine săpate în sare amplasate între orizonturile I şi III. Începând cu anul 1956 exploatarea sării se face prin sonde amplasate în subteran, prin metoda dizolvării cinetice în trepte mici (cu ridicări continue). Transportul producţiei din subteran s-a făcut la început cu burduf din piele de bivol pentru sarea gemă şi din piele de căprioară pentru saramura din infiltraţii, trase la suprafaţă cu crivacul. Ulterior s-a amenajat puţul de extracţie cu o pompă acţionată cu aburi de 6 CP. S-a amenajat instalaţia de extracţie cu colivii pentru transport cu vagoneţi ai sării gemă şi pompe amplasate în subteran pentru transportul saramurii.

În anul 2003, printr-un program intitulat Închidere şi ecologizare a minei Cacica, aprobat şi subvenţionat de Guvernul României, s-a trecut la demolarea, curăţarea şi ecologizarea vechii platforme de preparare a sării recristalizate din incinta minieră.

Vizitarea minei apare ca obiectiv încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, pe un traseu scurt care s-a păstrat până astăzi şi cuprinde: micromuzeul din clădirea puţului de extracţie, capela ecumenică aflată la 26 m adâncime, galeria piticilor, lacul sărat, sala de dans şi muzeul utilajelor.

Munca ocnaşilor de altădată a lăsat adevărate lucrări de artă: scări de acces tăiate în masivul de sare, tavane boltite sau galerii imense.

Traseul turistic are o lungime de circa 500 de metri, iar până la primul obiectiv, Capela Sfânta Varvara, sunt de coborât 150 de trepte.

Aerosolii salini cu efecte terapeutice, temperatura constantă de circa 14 grade Celsius, puritatea şi frumuseţea locului, recomandă salina în orice anotimp pentru relaxare şi agrement. Prin galeriile săpate manual în masivul de sare, se ajunge la adâncimea de 44 metri, în Grota Piticilor şi în Sala ing. Agripa Popescu, săpate manual, fără utilaje.

Salina este dotată cu o sală de sport (teren de fotbal), o sală cu ecou (opt reveniri ale ecoului) şi muzeul minei. Locaţia dispune de un ştrand cu apă sărată, cu duşuri, grupuri sanitare şi dotări comerciale (magazin și bar).

Capela Sfânta Varvara

Capela Sfânta Varvara se află la o adâncime de 29 metri adâncime și a fost prima cameră de exploatare a sării. S-a amenajat începând cu anul 1803 prin cioplire manuală. Amvonul, altarul și crucea sunt sculptate în sare.

Pe data de 16 Octombrie 1904, arhiepiscopul Lvov, Josef Bilczewski, cu ocazia sfințirii bazilicii romano-catolice de la suprafață a sfințit și Capela Sfânta Varvara.

La început a fost iluminată de lămpaşele minerilor şi de un policandru din plăcuţe de sare şlefuite, ca apoi lumina electrică să pătrundă şi în adâncuri prin policandru din coarne de cerb. Dintre lucrările miniere executate în capelă, se pot vedea şi astăzi altarul, amvonul, chilia preoţilor şi rambleul din sare cioplită în care este inzidită icoana Sfintei Varvara.

Anual, pe 4 decembrie, preoții celor trei confesiuni (romano-catolică, greco-catolică și ortodoxă), oficiază o slujbă comună închinată Sfintei Varvara, protectoare a minerilor, a cărei icoană este încastrată în blocurile de sare, pe peretele sudic.

Capela ortodoxă

Capela ortodoxă aflată la adâncimea de 35 metri, unde se desfășoară Orizontul I. În această zonă, galeria săpată direct în sare este mult mai largă și are pe pereți basoreliefuri sculptate în stânca de sare, cu tematică religioasă, opera recentă a unor tineri scultori din zonă, unele după modele similare de la Salina Wieliczka de lângă Cracovia. În partea dreaptă a capelei se află Icoana Sfântului Daniil Sihastrul.

Lacul Sărat

Lacul Sărat, momentan indisponibil, este unic în ţară. Este un lac artificial săpat manual de mineri la o adâncime de 38 metri, pe pereții căruia se găsesc cristale de sare. Dimensiunile lacului sunt de 10×6 metri. Lacul este îngrădit cu balustradă și iluminat de câteva reflectoare, iar cândva aici se făceau mici plimbări cu ajutorul unei plute.

Sala ing. Agripa Popescu

Sala ing. Agripa Popescu (după numele primului director general al Regiei Monopolurilor Statului, așa cum apare într-un basorelief în peretele de sare) se află la adâncimea de 44 metri și are dimensiuni relativ mari (24x12x12 metri), iar la capete are trei balcoane și ele săpate în sare. Cândva, aici se organizau balurile. Ulterior, sala a fost transformată în teren de tenis și volei.

Regele Carol I s-a plimbat cu pluta pe lac

Mai departe, la 42 de metri adâncime, vizitatorul trece pe lângă un lac artificial, cu saramură saturată, unde se pot vedea cristale de sare formate în decursul a mii de ani. În trecut, pe lac exista o plută cu care se plimbau invitaţii de la petrecerile ce se organizau în sala de bal (căci salina are şi o astfeld e încăpere). Cu pluta cu pricina s-a plimbat şi Regele Carol I, într-o vizită pe care a întreprins-o în anul 1902 pe meleagurile Bucovinei. Lacul a dat naştere şi unui obicei mai puţin cunoscut: tinerii din localitate care urmau să se căsătorească îşi manifestau public intenţia printr-o plimbare pe lac.

Sala de dans denumită şi „Sala Ing. Agripa Popescu” (după numele primului director general al Regiei Monopolurilor Statului, aşa cum apare într-un basorelief în peretele de sare) are dimensiuni relativ mari: 24x12x12 metri, iar la capete are trei balcoane săpate în sare. În sală se organizează baluri, întâlniri festive, spectacole, fiind primul loc de distracţie din localitate. Costul biletului de intrare în salină este de 10 lei pentru adulţi şi de 4 lei pentru copii. Salina poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10.00-16.00.