Cheile Nerei, un loc de o unicitate și diversitate aparte!

Arie naturală protejată constituită în baza legii 5/2000 şi delimitată prin H.G. 230/2003. Prin Legea 462/200 este încadrată în categoria Parcuri Naţionale, iar conform clasificării IUCN se află în categoria a II-a.
Scopul principal pentru care a fost constituit Parcul este conservarea biodiversităţii, a florei şi faunei, a peisajului, a tradiţiilor locale, încurajarea turismului, educaţie ecologică şi conştientizare publică.
Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa se bucură de o extraordinară bogăţie floristică, un peisaj de o diversitate şi unicitate aparte, precum şi de starea de sălbăticie păstrată datorită accesului dificil în zonă.

Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa este situat la limita sud-vestică a ţării, în sudul Munţilor Aninei,  în judeţul Caraş – Severin. Cuprinde o zonă carstică pe cursul mijlociu al râului Nera care constituie şi coloana vertebrală a Parcului.
Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa are o suprafaţă totală de 36758 ha.

Limita nordică porneşte din dealul Tâlva Mică ( borna silvică 12 din UP V , OS Oraviţa ), trece peste vârful Tâlva Mare (853,3 m) , pe interfluviul ce desparte bazinul Oraviţei (V3.10a.1) de cel al Jitinului, apoi coboară în drumul naţional DN 57 B în borna silvică 54 din UP V, OS Oraviţa, pentru a ocoli pe la sud sanatoriul Marila pe limita fondului forestier, prin bornele silvice 49 şi 36 din acelaşi UP. De aici se continua pâna pe drum la borna silvică 44 din UP III, OS Anina, de unde se îndreaptă spre sud până în borna silvică 43. De aici continuă pe Cracu Ocnarului, prin borna silvică 36 si pe Dealul Ocnarului, apoi pe Vârtoapele lui Matei până la borna silvică 23, unde trece pe limita fondului forestier, pe care coboară în Valea Minişului (VI-1.7) în borna silvică 15 din UP II, OS Anina. Urmează în aval valea Minişului pe malul stâng până în borna silvică 81 din UP III, OS Anina, de unde urmareşte limita fondului forestier prin bornele 77,76,76 din aceeaşi unitate de producţie , pe la sud de localitatea Steierdorf, trece pe malul stâng al pârâului Steier (VI -1.7.a) în borna silvică 129 şi coboară până la confluenţa cu valea Minişului. De la confluenţă urcă până pe Dealul Frumos (832,2m), care desparte bazinele hidrografice ale Minşului şi Steierului şi merge pe culme prin dealul Zabal pe interfluviul ce desparte bazinul Minişului de bazinele pâraielor Buhu şi Poneasa (VI-1.7.1.) până la confluenţa Poneasca/Miniş (borna silvică 218 din UP II, OS Bozovici).
Limita estică porneşte de la confluenţa Poneasca/Miniş şi continuă în aval pe malul stâng al Minişului până la confluenţa cu Vâlceaua Maraeţilor, urcă pe Dealul Padizelu Mare (546,6 m), continuă pe Dealul Brezaricea şi coboară la confluenţa Pârâului Lighidia (VI-1.7.3) cu un afluent de stânga al acestuia ( borna silvică 61 din UP II, OS Bozovici ). Urcă pe culmea Agrişului şi apoi coboară în pârâul Agriş (VI-1.9) la confluenţa acestuia cu Ogaşul Streneac, pentru a continua pe un aliniament de culmi format din Dealul Streneacului (765 m), Tâlva Mare, Tâlva Curmaturii, Poiana Goruneţ, Poiana Branişte, Zmuta Mare, traversând Valea Lapuşnicului (VI-1.12) pe la confluenţa sa cu pârâul ce izvorăşte de sub Vârful Tâlvei (791,70 m), apoi pe pârâul Moceriş (VI-1.12) pe la confluenţa sa cu Ogaşul Fetei Mari, de unde urcă în vârful Zmuta Mare (506 m). De aici coboară în Pârâul Ducin (VI-1.12a), pe care îl urmează pe malul stâng până la confluenţa cu Pârâul Docinoiu. Coboară pe malul stâng al Ducinului până la confluenţa sa cu Ogaşul Odăilor, de unde urcă în Vârful Odăilor (537,6 m). Din acest vârf coboară până la borna silvică 12 sin UP I, OS Bozovici, continuând pe malul stâng al Ogaşului Bâzacan şi de la confluenţa pe malul stâng al văilor Ducin şi Nerei pâna la confluenţa Nerei cu Valea Bucevii.
Limita sudică urmează Văile Bucevii şi Cremeniţa (VI-1.14.1) pe malul drept al acestora, apoi urmează Pârâul Boiştea de pe malul drept până la confluenţa acestuia cu Valea Runcii, pe care o urmează până la obârştia sa, unde trece pe limita fondului forestier, în borna silvică 242 din UP III, OS Sasca Montană, până la borna silvică 253 din acelaşi UP.
Limita vestică porneşte de pe la est de localitatea Cărbunari şi Stinapari din borna silvică 253 din UP III, OS Sasca Montană şi continuă pe limita fondului forestier până la borna silvică 233 din UP IV, OS Sasca Montană. De aici pe Cracul Baltan, prin Vf. Cioca Înaltă (593,1m) pe la est Sasca Română, până ajunge la Valea Nerei la confluenţa acesteia cu pârâul al cărui versant vestic este Cracul Miscu. Urcă pe Valea Nerei pâna la borna silvică 203 din UP I, OS Sasca Montană confluentă cu Pârâul Beiu (VI-1.15), de aici pe malul drept al Ogaşului Chichireagul Mare (VI-1.15.1) până la borna silvică 15 din aceeaşi unitate de producţie, iar de aici merge prin limita fondului forestier până la Pârâul Vicinic prin bornele 195, 199, 198, OS Oraviţa. Urcă pe o culme secundară a cărei cotă maximă este de 401,6 m, iar de aici până la est de localitatea Oraviţa merge pe limita fondului forestier prin bornele 143, 137, 120, 357, 77, 74 din acelaşi UP V, OS Oraviţa. Ocoleşte pe limita fondului forestier, ajungând în borna silvică 8 de unde urcă în vârful Tâlva Mică (borna silvică 12 din UP V, Valea Oraviţa, OS Oraviţa).Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa s-a constituit în anul 1943, prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 965 şi apoi prin H.C.M. 518/1954 a fost declarată Parcul Naţional Beuşniţa. În anul 1973 prin Decizia 556 a Consiliului Popular Judeţean Caraş-Severin arealul rezervaţiei s-a extins şi asupra Cheilor Nerei şi Văii Rele. Prin ordinul 7 din 27 ianuarie 1990 al Departamentului Siliviculturii se constituie Parcul Naţional Semenic – Cheile Nerei – Beuşniţa ce cuprinde, în principal platoul Munţilor Semenic, Cheile Caraşului, Platoul Munţii Aninei, Platoul Liciovacea, Cheile Nerei – Beuşnita, Valea Mare –Ilidia. Din acest complex ce şi-a propus să protejeze ecosistemele naturale de-o frumuseţe şi un interes ştiinţific deosebit face parte şi Rezervaţia Naturală Cheile Nerei – Beuşniţa cu o suprafaţă totală de 3081,3 ha.
Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa s-a constituit pentru conservarea frumuseţilor naturale unice, ce constau dintr-o mare varietate de plante ierboase şi lemnoase mezoxerofile specifice climatului submediteranean, ce trebuie protejate şi conservate aşa cum sunt ele lăsate de natură. Această protejare se poate face numai printr-o acţiune concentrată a legislativului  şi administrativului.
Astăzi, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa se numără printre cele zece parcuri naţionale existente în ţară, prezentând elemente unicate (Cheile Nerei – cele mai lungi chei din România, Lacul Dracului, păduri seculare, etc.), habitate şi specii de interes comunitar pentru care Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa a fost declarat peisaj caracteristic dat de alternanţa înălţimilor muntoase cu culoarul Nerei şi peisajul carstic.

Coloana vertebrală a rezervaţiei, cea care a străpuns munţii şi a dus la crearea atâtor frumuseţi este, desigur râul Nera cu o lungime de 131 km, izvorăşte din Munţii Semenic, de sub Vârful Piatra Goznei. După ce trece prin zona depresionară a Munţilor Semenic, ai Aninei şi Almăjului, prin Depresiunea Bozoviciului, după ce primeşte numeroşi afluenţi-între care Nergana, Nergăniţa, Lapuşnic, Moceriş, Bania, Coşava, Helisag, Prigor, Iablacina, Rudăria, Şopot, Valea Rea, Bei, Miniş – în zona Cheilor Nera are o suprafaţa bazinală de 225 km². Pe teritoriul parcului se află două lacuri naturale: Lacul Dracului,  fenomen carstic unic în ţara noastră, cu o suprafaţă de cca 700 m² şi adâncimea maximă de cca. 12 m şi Ochiul Beiului cu o suprafaţă de 284 m², adâncimea maximă de 3,6 m.

Sursa: infocheilenerei.ro;