CFR Marfă aduce un prejudiciu uriaș CFR Infrastructură!
Compania CFR Marfă ar trebui să plătească, anual, suma de 166 milioane lei către CFR Infrastructură, reprezentând taxa de 20 de lei pe vagon, pe zi, pentru toate cele 19.000 de vagoane din ‘parcul rece’, care se află staționate pe căile ferate din țara noastră, a declarat joi Vlad Nichita, președintele Organizației Patronale a Societăților Private din România (OPSFPR).
‘Conform Dispoziției nr. 47/2007, a directorului general al CFR SA, există un algoritm de tarifare a operatorilor, pentru vagoanele care staționează pe calea ferată. Cu toate acestea, CFR marfă deține 19.000 de vagoane staționate, pentru care ar trebui să plătească o sumă de 166 milioane de lei anual către CFR Infrastructură, sumă pe care însă nu o plătește. În plus, Autoritatea Feroviară Română a stabilit o taxă de utilizare a fiecărei linii industriale de 105 euro, însă CFR Marfă este scutită și de la plata acestei taxe. În situația în care antamăm un transport care include liniile industriale, diferența dintre operatorul privat și cel de stat va fi mai mare cu numărul de linii antamate”, a afirmat Nichita, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, parcul de locomotive al CFR Marfă are nevoie de reparații capitale, siguranța feroviară fiind în pericol.
„În urma unui control, AFER a semnalat că 75% dintre locomotivele CFR Marfă au termenul de reparație depășit. Operatorii privați nu beneficiază de niciun fel de clemență, nu avem voie să circulăm. E un mare semn de exclamare din punct de vedere al siguranței. În plus, noi — ca operatori privați — nu am fost consultați în momentul în care a fost realizat Master Planul de transport.
Niciodată nu s-a luat un aviz consultativ, niciodată nu am fost invitați la discuții, nici pe situația Master Planului, nici pe situația vreunei legislații viitoare. Nu există niciun fel de comunicare”, a mai spus reprezentantul OPSFPR.