Tabără internațională de pictură în Clisura Dunării

Primăria comunei Dubova organizează, împreună cu Fundația Rubin din Timișoara, în perioada 1 – 9 august, ediția a X-a a Taberei internaționale de pictură, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, primarul Victor Discocil.

Potrivit sursei citate, la această manifestare, care își propune punerea în valoare a peisajelor de unică frumusețe și spectaculozitate a Clisurii Dunării, participă artiști plastici din Franța, Germania, Polonia, Serbia, Ucraina și Ungaria, dar și din România, printre aceștia din urmă aflându-se Maria Balea (Arad), Horia Bojin (Timișoara), Ana Boldea (Constanța), Gheorghe Fikl (Timișoara), Tiberiu Giucă (Timișoara), Emanuel Gliga (Timișoara), Sorin Nicodim (Timișoara), Flora Răducan (Lugoj), Cristian Sida (Timișoara) și Sorin Vreme (Timișoara).

„Lucrările artiștilor vor fi expuse într-o primă expoziție ce se va organiza în localitatea noastră și în Timișoara. Cheltuielile cu tabăra au fost asigurate de Consiliul Județean Timiș”, a precizat primarul din Dubova.

La rândul său, directorul Fundației Rubin, Roxana Cirț, a arătat că de-a lungul edițiilor precedente tabăra a reunit peste 160 de pictori, din țară și străinătate, lucrările lor fiind expuse în mari expoziții și colecții din lume, cea mai renumită — HRH Charles Prince of Wales.

„Suntem în cel mai frumos defileu din Europa, cum spun călătorii. Un loc perfect pentru artă, de unde, când te oprești din agitație, spun artiștii, poți să admiri paradisul. Tabăra de creație Rubin-Dubova participă la consolidarea strategiei de dezvoltare a zonei danubiene și creează o punte de legătură trainică între artiști”, a adăugat Cirț.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.