Peștera Vântului, cel mai lung labirint subteran din România!

Descoperita de ing. Bagameri Bela in anul 1957, Pestera Vantului si-a dobandit un scurt timp renumele de cel mai lung labirint subteran din Romania. Desi in anul descoperirii Pestera Vantului avea o lungime de doar 500 metri explorarile fac ca la sfarsitul anului 1967 lungime totala a galeriilor cunoscute se depaseasca 15.000 m. S-au organizat ture de explorare, expeditii de anvergura, s-a executa lucrari de decolmatare si amenajarea intrarii.

In anul 1966, se constituie Cercul Speologilor Amatori din Cluj avand ca scop principal continuare cercetarilor de explorare, cartare si protejare a Pesterii Vantului.

1969 este anul in care s-a realizat prima harta color a pesteri la scara 1:500, pe fiind reprezenti 15.283 m de galerii. In anul 1972 timp de 8 zile se lucreaza in subteran pentru realizarea de catre TVR a unui documentar despre Pestera Vantului. In anul 1978 apare albumul Foto „Pestera Vantului” semnate de dr. Dan Coman si Valentin Craciun.

Cercetarile si cartarile continua in paralel cu actiunile de documentare a pesterii, iar rezultatele nu intarzie sa apara. Se finalizeaza harta color a pesterii la scara 1:500 iar ce lungimea de 21.470 m Pestera Vantului devine oficial cea mai lunga pestera din Romania.

Exprorarile continua intr-un ritm alert, descopreindu-se noi sectoare de galerii in diferite puncte ale pesterii. In anul 1979 apare in Buletinul Clubului de Speologie “Emil Racovita” din Bucuresti prima descriere geomorfologica a Pesterii Vântului redactata de Szilágyi Árpád, Komíves Emil, Nagy István, Varga Alfonz si Kerekes Károly. Se cauta o legatura cu sistemul Izbandis, insa fara succes.

Descoperirile din timpul numeroaselor tabere subterane organizate in acest interval de timp fac, ca la sfarsitul anului 1989, lungimea totala a galeriilor Pesterii Vantului sa depaseasca 40.500 de metri.

In anul 1991 descoperitorul pesterii, ing. Bagameri Bela se retrage dupa 50 de ani din activitatea speologica. In anul 1993 se reamenajeaza zona de intrae in pestera, iar in anul 1996 operatorul-speolog Ugron Gabor, a inceput filmarile pentru un documentar despre Pestera Vantului. Segmente din materialul realizat s-au difuzat la emisiunile în limba maghiara ale TVR si pe postul de televiziune Duna TV.

Folosind echipamente moderne, in anul 1996 se incepe recartarea Pesterii Vantului. Exprorarile continua, iar la sfarsitul anului 2000 lungime pesterii depaseste 47.000 m.

Munca de recartare a luat amploare, membrii noi ai clubului ajutând la aceasta activitate minutioasa. In anul 2003, in cadrul unui proiect Phare, CSA a deschis oficial un traseu turistic în pestera. Lungimea acestuia masoara 730. In anul 2004 Clubul Speologilor Amatori primeste oficial custodia Pesterii Vantului. In absenta unor descoperiri importante, accentul s-a pus pe cartarea pesterii. Dupa 10 ani de cartare lungimea galeriilor recartate atinge 29 km.
Se aproba cererea de finantare depusa la Agentia Fondului pentru Mediu. In cadrul proiectului se delimiteaza zona exterioara de protectia al Ariei Naturale Protejate Pestera Vantului.

Clima
Zona este situata la o altitudine medie de 350 m, într-o clima de tip temperat-continental caracterizata printr-o temperatura medie anuala de 8ºC, o cantitatea moderata de precipitatii si ierni relativ blânde.

Apele
Zona este inclusa în bazinul hidrografic al Crisului Repede. Nivelul de baza regional este reprezentat de Crisul Repede, care dreneaza atât apele de suprafata, cât si cele subterane. Eroziunea fluviala fiind mai rapida, cursul subteran din Pestera Vântului este suspendat fata de nivelul Crisului si al Vaii Misidului. Alimentarea acestui curs, a carui lungime cunoscuta depaseste 5 km, este asigurata partial de Ponorul Recea, situat pe un afluent a Vaii Sesii la o altitudine de 600 m. Lui i se adauga apele meteorice infiltrate prin fracturile tectonice care strabat coperisul necarstificabil, constituit din gresii cuartitice. Ponderea mare care revine procesului de percolatie determina un debit practic constant, de 100 ± 20 l/s, care a constituit cel mai important factor în geneza marilor meandre din cel de al doilea etaj al pesterii.

Geologie
Pestera Vantului se dezvolta într-o stiva de calcare triasice, organogene, care se extinde pe cca. 20 km2 si are o grosime de cca. 200 m. Formate cu aproximativ 200 milioane de ani în urma, aceste calcare sunt puternic diagenizate, au o culoare cenusie, în general sunt compacte, dar pe alocuri prezinta fisuri umplute cu calcit sau argila. Frecvent, în masa lor apar nuclee de dolomitizare. Calcarele sunt acoperite de gresii cuartitice, cu intercalatii de argile refractare sub forma de lentile, care sunt exploatate prin lucrari miniere. Din punct de vedere tectonic, regiunea se caracterizeaza prin prezenta cutelor brahi-anticlinale, de 4-5 km lungime (Valea Misidului), si brahi-sinclinale (axul retelei Pesterii Vântului, orientat pe directia NV-SE. Simultan s-au format litoclazele de forfecare si de tensiune, ca efect al fortei tangentiale orogenetice. Astfel, în axul sinclinalului si perpendicular pe acestea se dezvolta fisuri de tensiune (diaclaze), iar diagonal pe acestea, fisuri de forfecare (decrosari si falii). Toate se regasesc în organizarea retelei endocarstice.

Solul
Alaturi de alti factori, precum regimul de precipitatii si structura geologica, solul are un rol deosebit de important în reglarea regimului si calitatii apei care se infiltreaza în subteran prin intermediul fisurilor si porilor interconectati din roca. Mentinerea paturii de sol în starea sa actuala este esentiala pentru asigurarea continuitatii procesului de carstificare si pentru stabilitatea faunei cavernicole si a celei endogee.

Flora
Vegetatia regiunii cuprinde o gama variata de asociatii, de la padurea de foioase pâna la pasunea deschisa. Rocile calcaroase si terenul arid creeaza în unele zone un habitat particular, reflectat în compozitia calitativa a florei.

Fauna
Zona adaposteste o mare diversitate de specii, unele adaptate în mod deosebit carstului stâncos. Câteva cavitati, cum este Pestera Ungurului, joaca un rol deosebit în biologia liliecilor. Ele ofera coloniilor formate îndeosebi din Rinolophus ferrum-equinum si Rinolophus hipposideros un microclimat potrivit atât pentru hibernare, cât si pentru reproducere. Alte pesteri asigura refugii indispensabile pentru supravietuirea liliecilor. Printre elementele de valoare ale vietii salbatice se mai numara specii de pasari, multe asociate padurii de joasa altitudine, mamifere (porci mistreti, vulpi), numeroase sopârle si serpi si o mare diversitate de nevertebrate înalt specializate (paianjeni, miriapode, melci) care pot fi gasite în pesteri si în solurile bogate în calciu din jurul lor. Multe nevertebrate depind de guanoul liliecilor ca principala sursa de hrana.

Sursa: pesteravantului.ro;