Iohannis, de trei săptămâni în vacanță

Preşedintele Klaus Iohannis a fost timp de două săptămâni în vacanţă şi nu există încă un anunţ oficial din partea Administraţiei Prezidenţiale dacă şeful statului va avea şi o a treia săptămână de concediu sau se întoarce la Cotroceni. Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat la România TV „dispariţia completă” a preşedintelui ţării, spunând că n-a pomenit aşa ceva până acum.

Potrivit unor surse politice, citate de România TV, cuplul prezidenţial ar fi făcut naveta între Neptun şi Sibiu, însă nu există imagini cu cei doi.

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că este „unic” în istoria României această dispariţie a preşedintelui ţării şi explică de ce crede el că nu există imagini cu Iohannis, aşa cum s-a întâmplat cu Victor Ponta.

„De ce despre Victor Ponta sau Elena Udrea au putut să apară fotografii, vezi Doamne, surprinse de către popor, şi în cazul lui Klaus Iohannis nu apare nicio fotografie? Răspunsul ar fi că în cazul lui Victor Ponta, mai ales, a fost vorba de o operaţiune a seviciilor secrete, a sistemului care aveau interes să arate poporului, că în timp ce el poporul munceşte, Victor Ponta este la Miami.

Faptul că despre Iohannis nu apare niciun o fotografie, asta arată că ele sunt făcute de băieţi. Băieţii n-o să facă poze preşedintelui lor. E un lucru unic dispariţia completă a preşedintelui. Nu există pentru un demnitar concediu. Concediu în sensul că dispari şi nu mai ştie nimeni de tine. Concediul e un fel de activitate, dar stai la mare sau la munte. In cazul lui Iohannis avem o chestiune: omul chiar îşi respectă concediul de bugetar.

Eu ştiu aproape sigur că vineri la prânz, dl Iohannis rupe uşa Cotroceniului. Nu l-ar găsi nici dacă ar începe un război atomic vineri după-amiază la Cotroceni  pentru că el consideră că weekendul lui de bugetar trebuie respectat cu sfinţenie. De ce face Klaus Iohannis asta? Pentru că îşi permite. Ştie că nu trebuie să rezolve el prin simpatie populară anumite chestiune. Le rezolvă sistemul, băieţii..

N-am pomenit în aceşti  25 de ani ca un preşedinte să dispară…. Pur si simplu să nu mai ştii nimic de el. Dvs aţi verificat, poate nu mai trăieşte…. să mă ierte dl Klaus Iohannis. Nu există aşa ceva. Preşedintele României este obligat prin  funcţie să dea un semn că mai există, că el e acolo…. Dispariţia completă este un semn că de fapt el nu mai există”, a comentat Ion Cristoiu, la România TV.

Potrivit evz.ro, deși „surse oficiale” de la Palatul Cotroceni au afirmat că șeful statului își va petrece vacanța la Sibiu și la Neptun, acesta s-a aflat de fapt peste hotare.

Administrația Prezidențială a refuzat să precizeze oficial unde se află Iohannis și pentru cât timp lipsește. În aprilie, în vacanța de Paști, Biroul de Presă al Președinției a precizat, cel puțin, faptul că Iohannis este în concediu, chiar dacă nu a precizat că acesta se află în insula Madeira.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.