Piața imobiliară dă semne de revenire
Creștere de peste 5% până la finalul anului pentru piața imobiliară, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de tranzacţii
Potrivit RE/MAX România, lider mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, prima jumătate a acestui an a adus un suflu proaspăt pe piața imobiliară din România, observându-se o revenire a vânzărilor de imobile aflate încă în faza de proiect.„Una dintre tendințele perioadei de boom imobiliar din 2006 – 2008 revine pe piaţa locală imobiliară. Chiar dacă acum cumpărătorii au alte criterii la achiziţia unei locuinţe, tot mai mulţi aleg să achiziționeze un imobil încă din faza incipientă, când acesta există doar la nivel de planșetă – acest comportament fiind caracteristic în special proiectelor foarte bine localizate”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.
Astfel, în primele șase luni ale acestui an, piața imobiliară rezidenţială a crescut cu cca. 5%, fapt demonstrat și de numărul mare de proiecte rezidențiale finalizate sau aflate în curs de dezvoltare în toate centrele economice ale țării.
„În acest prim semestru s-a simțit o efervescență puternică în special în București, dar și în alte orașe importante ale țării, precum Cluj-Napoca, Braşov sau Iași. Sunt foarte multe proiecte în plin proces de construcție, precum și în etapa de proiectare, ceea ce înseamnă că următoarea perioadă a anului se arată benefică pentru accelerarea numărului de unități livrate”, a mai spus Răzvan Cuc.
Nu în ultimul rând, reprezentantul companiei distinge o schimbare notabilă în comportamentul vânzătorilor, care, în anii de criză pe piaţa de real-estate, au înţeles că succesul unei vânzări necesită concesii severe. Pe de altă parte, cumpărătorii au devenit mult mai analitici și pretențioși și își adaptează cererile după un raționament conservativ, în funcție de bugetele disponibile.
„Sperăm ca în cazul revenirii unei perioade similare cu cea a boom-ului imobiliar, comportamentul de achiziție al românilor să rămână cel cumpătat de astăzi și nu cel din anii 2000, când s-au făcut foarte multe greșeli în tranzacțiile imobiliare, greşeli legate în primul rând de o supraîndatorare excesivă”, a completat Răzvan Cuc.
Acesta a subliniat că, deşi românii au început din nou să cumpere locuinţe din faza de proiect, aceştia analizează în primul rând nevoile pe care le au, raportate la buget, şi nu mai investesc în proprietăţi prea mari sau prea costisitoare în ceea ce priveşte întreţinerea.
Acelaşi comportament este regăsit şi în situaţia construcţiei de case individuale – beneficiarii îşi analizează mai atent nevoile proiectând şi realizând proiectul adaptat la bugetul de construire şi la cel de întreţinere în utilizare.
Dacă la începutul anului se estima o creștere de maxim 5% a pieței imobiliare, atât din punct de vedere al prețurilor, cât și din punct de vedere al numărului de tranzacții, evoluția pozitivă a pieței în prima parte a anului încurajează specialiștii să aprecieze o depășire a procentului inițial, care se va regăsi în prețurile medii din orașele mari ale țării.
„Probabil cel mai important factor care a condus la rezultatele pozitive din prima parte a anului a fost facilitarea accesului la finanțare. Dacă privim în detaliu, creșterea pieței imobiliare este corelată cu creșterea economică a țării”, a menționat reprezentantul companiei.
Dincolo de evoluţia pozitivă pe segmentul rezidenţiale, Răzvan Cuc a mai subliniat că avansul pieţei s-a putut observa şi pe segmentele de birouri, comercial sau logistic.