Două milioane de euro, prejudiciu la CE Oltenia
Complexul Energetic Oltenia a primit garanţii fără acoperire, în valoare de 780.000 de euro, depuse de o firmă care a câştigat un contract cu Complexul. Conducerea companiei de stat a vrut să execute garanţia după ce a constatat că firma nu a respectat înţelegerea, însă în cont nu mai este niciun ban. Contractul este unul controversat, iar Curtea de Conturi estimează că, în urma lui, Complexul Enegetic a pierdut două milioane de euro.
Contractul dintre Complexul Energetic Oltenia şi BVA Coal, o firmă de apartament din Constanţa, a fost încheiat la sfârșitul anului trecut și prevedea cumpărarea a peste un milion de tone de cărbune. Prețul era de 13 de euro pe tonă, mai mic decât costul de producție, după cum a stabilit Curtea de Conturi. BVA Coal vindea mai departe cărbunele în Serbia, cu 35 de euro pe tonă. „Ar fi trebuit să fie 1,2 milioane de tone. Din păcate, după ce s-au luat aproximativ 500.000 de tone s-a sistat din motive pe care nu le cunoaştem”, a spus Laurenţiu Ciurel, director CEO.
Răspunsul firmei a venit prin avocaţi.„CE Oltenia nu a reuşit să ne pună la dispoziţie, zilnic, cantitatea de până la 10.000 de tone de cărbune tip energetic, la granulaţia de 0,60, aşa cum a fost contractată. Practic, ne-au înşelat la momentul în care s-a semnat contractul că vor fi în stare să ne asigure cărbune energetic la granulaţia solicitată”, a declarat Briggita Niţoi, avocatul BVA COAL.
Contractul s-a încheiat în pe 30 aprilie anul acesta, după ce numai jumătate din cantitatea de cărbune a fost livrată. Complexul Energetic consideră că este vina partenerului şi a decis, după apropae patru luni, să încaseze garanţia de 780.000 de euro depusă de acesta la câştigarea contractului.
„La momentul respectiv, executăm garanțiile acestei firme. Păi e o firmă de apartament. Nouă ne-a pus la dispoziţie nişte bilete la ordin. Astea nu au nicio valoare”, a spus Laurențiu Ciurel, directorul CEO Oltenia.
Până la urmă, biletele nu au avut nicio valoare, pentru că firma din Constanţa a golit contul în care depusese banii. În plus, a dat în judecată compania de stat.
Cu doar o zi înainte de data la care Complexul Energetic Oltenia ar fi putut executa garanţia de 780.000 de euro depusă de BVA Coal, avocaţii firmei au apelat la magistraţii Tribunalului Gorj. Mai exact, au cerut instanţei să stabilească dacă, potrivit contractului, CEO are dreptul să intre în posesia garanţiei. În lipsa unui răspuns afirmativ al judecătorilor, societatea anunţă că nu va pune la dispoziţia Complexului suma respectivă.
În luna mai, un raport al Curţii de Conturi a stabilit un prejudiciu de aproape două milioane de euro pentru CEO, provocat de acest contract. „Pe durata cât el s-a desfăşurat, Complexul Oltenia a făcut din el un profit care poate fi arătat de 500.000 de euro. Atât am câştigat”, a spus directorul CEO.
Modul în care BVA Coal a obținut contractul ridică multe semne de întrebare. Înființată în octombrie 2014, a participat după doar o lună și jumătate la licitația organizată de Complexul Energetic. N-a avut succes, dar procedura a fost reluată și societatea, care nu avea niciun angajat la acea dată, a fost declarată câștigătoare.
Începând din aprilie anul acesta, unul dintre acţionarii societăţii este Iacob Oniga, condamnat în 1999 pentru omor. Contractul dintre Complexul Energetic Oltenia şi BVA Coal este verificat şi de procurorii DNA, care au început urmărirea penală in rem, pentru infracțiunea de abuz în serviciu.