FMI ar putea ajuta Grecia cu 16 miliarde de euro
Directorul Mecanismului european de stabilitate (MES), Klaus Regling, a declarat joi că se așteaptă ca Fondul Monetar Internațional să participe cu până la 16 miliarde de euro la cel de-al treilea program de asistență destinat Greciei, transmite Dow Jones Newswires.
‘Nu mai avem poziții opuse’, a declarat Klaus Regling referindu-se la diferențele de opinie existente între guvernele din zona euro și FMI cu privire la noul program de asistență destinat Greciei. Potrivit lui Regling, șansele implicării FMI au crescut după ce Fondul a acceptat modelul european de calculare a stabilității datoriei Greciei care ține cont de necesitățile brute de refinanțare ale Grecii și nu de nivelul total al datoriei Greciei.
Oficial, până acum participarea FMI la cel de-al treilea program de asistență destinat Greciei nu est sigură. Fondul susține că nivelul datoriei Greciei este nesustenabil și această țară are nevoie de o ‘reducere semnificativă a datoriei, care să meargă mai departe de ceea ce a fost luat în discuție până acum de guvernele din zona euro’.
Klaus Regling a apreciat că discuții referitoare la restructurarea datoriei Greciei ar putea avea loc în toamnă, însă o reducere a valorii nominale a datoriei Greciei, operațiune cunoscută sub denumirea de haircut, nu este pe agenda discuțiilor. În schimb, creditorii ar putea vorbi despre prelungirea maturității obligațiunilor grecești și transferul către Grecia a profiturilor înregistrate de Băncile centrale de pe urma portofoliilor lor de obligațiuni grecești, a spus Regling. Acesta a adăugat însă că reducerea dobânzilor pentru împrumuturile acordate de MES, și predecesorul său EFSF, nu este posibilă deoarece aceste dobânzi sunt deja foarte mici.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a semnat un memorandum de înțelegere cu Grecia, pentru un nou program de sprijin pentru stabilitate pe trei ani. În cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES) — ‘zidul de protecție’ al finanțelor Europei, înființat în 2012 ca răspuns la criza financiară globală — se va putea aloca Greciei, în următorii trei ani, o sumă maximă de 86 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi, cu condiția ca autoritățile elene să pună în aplicare reforme menite să rezolve dificultățile fundamentale cu care se confruntă economia și societatea Greciei.