Suspiciuni de fraudă la Bacalaureat
Mai mulţi elevi care au au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Pedagogic ”Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin sunt suspectaţi de fraudă după ce reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi au sesizat nereguli la proba de limba română. Procurorii au declanşat o anchetă.
Sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2015 nu a trecut fără incidente în Mehedinţi. Procurorii au fost sesizaţi de un posibil caz de fraudă la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja”, relatează Romaniatv.net.
„A fost trimisă o sesizare de la Inspectoratul Şcolar către noi cu privire la nişte suspiciuni de fraudă. Este vorba de două lucrări fără ştampilă, cinci cu semnăturile asistenţilor lipsă şi trei lucrări cu mai multe nereguli. Nefiind sesizate fapte de corupţie, noi am redirecţionat lucrarea către Parchetul local să verifice în ce condiţii au apărut neregulile şi dacă o să apară suspiciuni de corupţie va fi retrimis la noi cu declinare de competenţă”, a precizat procurorul Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Inspectoratul Şcolar Mehedinţi nu a prezentat un punct de vedere referitor la acest caz.
Directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja”, Alina Teiş, a declarat că 72 de elevi de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ au susţinut probele scrise ale examenului de bacalaureat în această unitate şcolară.
REZULTATE BACALAUREAT 2015, sesiunea toamnă. Rezultatele de la BAC 2015, sesiunea de toamnă, vor fi afişate marţi, 1 septembrie, la avizierele centrelor de examinare şi pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei, edu.ro. Dintre cei 55.000 de absolvenţi care trebuiau să se înscrie, au făcut cerere 36.000, iar la examen au ajuns sub 30.000.
Prima afişare a rezultatelor este programată marţi, 1 septembrie (până la ora 16:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16:00 – 20:00. Soluţionarea contestaţiilor se va efectua în zilele de 2 şi 3 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.