Prețul mierii nu va crește în acest an

Prețul mierii nu va crește pentru că piața nu a fost atât de solicitantă, cu toate că producția de miere va fi mai mică cu până la 30-35% în 2015, față de producția medie anuală, de 22.000-24.000 tone, din cauza secetei și a depopulării familiilor de albine, a declarat, vineri, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, la deschiderea Târgului Național al Mierii.

‘Târgul Național al Mierii își dorește promovarea acestui sector, a albinei, a apicultorului și a tuturor produselor care ne sunt oferite de stup. Sigur, au fost din păcate, în ultimul timp, niște probleme privind producția de miere, dar prin sprijinul Ministerului Agriculturii, prin acel ajutor de minimis acordat anul trecut, am supraviețuit. Sperăm ca și în acest an să primim acele ajutoare de minimis, pentru că în acest an ne-am confruntat cu condiții de secetă pe care nu le-am mai întâlnit de mulți ani. Producția de miere din acest an va fi undeva la 60% — 65%, în jurul a 16.000—17.000 de tone din producția media anuală. Pe rapiță, producția de miere a fost undeva la 70%, pe tei a fost slăbuț, iar pe floarea soarelui nici la jumătate’, a spus Ioan Fetea, potrivit Agerpres.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Botănoiu, a precizat că autoritățile analizează posibilitatea acordării unor ajutoare de minimis în sectorul apicol în condițiile în care 2015 este un an foarte greu.

,,Ne gândim la ajutor și în domeniul apicol, căutăm pe de o parte să găsim o soluție pentru ca apicultorii să își poată continua activitatea. Când a început acest târg, nu erau nici pe departe atâția participanți, ceea ce înseamnă că sectorul apicol este pe o poziție corectă numai că trebuie susținut. Investițiile în acest sector, plus-valoarea pe care o aduc apicultorii culturii mari sunt lucruri care dovedesc atașamentul celor implicați. Sigur că mergem pe varianta ajutoarelor de minimis pentru că acest an este unul extraordinar de greu’, a precizat Botănoiu.

Expozanții prezenți la cea de-a 13-a ediție a Târgului Târgului Național al Mierii, eveniment organizat de Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA), au adus o gamă diversificată, de la produse apicole obținute direct din stupină până la produse apicole condiționate sau alte preparate derivate din produse apicole— suplimente nutritive, medicamente, cosmetice.

Târgul Național al Mierii a devenit în ultimii ani un eveniment tradițional și recunoscut, dedicat consumatorilor de produse apicole din zona Capitalei. De acest târg vor putea beneficia și apicultorii, deoarece vor fi prezente și produsele dedicate acestora — stupi și componente, utilaje și alte echipamente apicole, produse pentru sănătatea albinelor, produse pentru nutriție, cărți de specialitate.

Bucureștenii au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a cumpăra miere, polen, propolis, lăptișor de matcă, suplimente nutritive și siropuri naturale. Cea mai scumpă miere este cea de salcâm și cea de mană de munte, prețul unui kilogram fiind de 35-40 lei, în timp ce pentru cea de tei și polifloră apicultorii cer între 20 și 25 de lei/kg.

România se clasează în topul producătorilor de miere pe locul patru în Europa. Țara deține, în prezent, 1,47 milioane de familii de albine și are în jur de 40.000 de apicultori la nivel național, peste 60% dintre aceștia fiind membri ai Asociației Crescătorilor de Albine din România, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Târgul Național al Mierii este deschis pe platforma apicolă Băneasa, în perioada 4 — 6 septembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.