Satisfaction Guarantee sau cum îşi răsplăteşte BCF clienţii nemulţumiţi

Dacă până acum eventualele nemulţumiri ale clienţilor Băncii Comerciale Feroviara îşi găseau rezolvarea în decizia de a-şi închide conturile, începând din toamna aceasta, cei care optează pentru un pachet Primus şi renunţă la el după un an, au posibilitatea de a fi răsplătiţi de bancă.

Satisfaction Guarantee este o facilitate pusă la dispoziţie persoanelor fizice în efortul de a crea o relaţie pe termen lung, în cadrul căreia Banca Comercială Feroviara îşi asumă deschis riscul de a nu se fi ridicat la aşteptările clienţilor.

Condiţiile de accesare a acestei opţiuni includ deschiderea unui cont Primus fără să fi fost anterior client al Băncii, înregistrarea în contul curent a cel puţin o încasare lunară cu valoarea minimă de 6500 lei, timp de douăsprezece luni consecutiv, cât şi exprimarea unei solicitări de încheiere a relaţiei de afaceri cu Banca. Această solicitare, precum şi plata garanţiei, trebuie să fie incluse într-o cerere scrisă şi depusă la ghişeul Băncii. Termenul pentru depunere este ultima zi lucrătoare din luna următoare aniversării a douasprezece luni de la prima încasare în contul curent a sumei minime de mai sus.

Solicitarea clientului va fi analizată într-un interval de cinci zile lucrătoare din momentul depunerii în intervalul exprimat, iar Banca va analiza respectarea tuturor condiţiilor de îndeplinire pentru acordarea garanţiei şi va efectua plata în contul curent în lei al clientului, în cazul în care solicitarea de plată este soluţionată pozitiv. Din suma acordată de către Bancă, se va reţine cota de impozit aplicabil la data plăţii. Condiţiile ofertei pot fi consultate integral în sucursalele BCF şi pe site.

Produsul PRIMUS by BCF este un pachet bancar lansat în anul 2014, transparent şi cuprinzător, la cele mai mici costuri, incluzând facilităţi inovative pe piaţă.

Banca Comercială Feroviara S.A. s-a lansat în anul 2009 cu un capital privat, integral românesc şi are în prezent 15 unităţi, în 11 oraşe importante ale ţării, oferind clienţilor săi, persoane fizice şi juridice, o gamă completă de servicii financiar-bancare, în lei şi valută.

www.bancaferoviara.ro

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.