Traian Băsescu, atac dur la „răspopitul Gâdea”

Traian Băsescu a reacţionat pe Facebook, după ce jurnalistul Dan Andronic de la Evenimentul Zilei a mărturisit cine era, de fapt, „Dorin Cocoş” de la „întâlnirea de taină” dintre fostul şef de stat şi Elena Udrea. Traian Băsescu îl acuză pe Mihai Gâdea că a minţit şi că şi-a înşelat telespectatorii.

„Gâdea minte iar. Răspopitul mincinos de la Antena 3 a mai primit o lecţie cu privire la propria-i mizerie morală. Minciuna prin care încerca să îşi înşele telespectatorii, că m-am întâlnit cu Dorin Cocoş, a fost demontată de Evz, care arată că cel „cu bască” nu era Dorin Cocoş, ci chiar directorul Evz, Dan Andronic”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, marţi seară, imagini de la o „întâlnire de taină” dintre Traian Băsescu, Elena Udrea şi un alt bărbat, despre care jurnaliştii postului spuneau că ar fi fost fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş. Traian Băsescu şi Elena Udrea eu negat faptul că acea persoană ar fi fost Dorin Cocoş, însă, joi, misterul a fost spulberat.

Dan Andronic, jurnalist la publicaţia Evenimentul Zilei, a lămurit cine era, de fapt, „Dorin Cocoş” de la întâlnirea lui Traian Băsescu cu Elena Udrea. „Dorin Cocoș eram eu, Dan Andronic”, a scris jurnalistul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.