Excedentul bugetar, 6,1 miliarde lei în 2015

Execuția bugetului general consolidat la sfârșitul primelor nouă luni din 2015 s-a încheiat cu un excedent de 6,1 miliarde lei, respectiv 0,87% din PIB, față de excedentul de 0,4 miliarde lei, respectiv 0,06% din PIB, înregistrat la aceeași dată în anul 2014, conform datelor publicate luni de Ministerul Finanțelor Publice.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 169,1 miliarde lei, reprezentând 24% din PIB, au fost cu 8,8% mai mari în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent, iar ca pondere în PIB cu 0,7 puncte procentuale, relatează Romaniatv.net.

‘S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe venit (+13,6%), TVA (+12,5%), venituri nefiscale (+12,8%), impozit pe profit (+10,9%) și accize (+8,2%). Încasările din contribuții de asigurări sociale au scăzut doar cu 1,4% față de anul anterior, fiind influențate de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor angajatorilor, cât și de creșterea pe anul 2015 cu 0,5 pp a cotei de contribuție către pilonul II de pensii. La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat creșteri față de anul precedent la impozite și taxe pe proprietate cu 2,9%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 5,5% și venituri nefiscale cu 1,7%’, se menționează în comunicatul publicat de MFP.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 162,9 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 5,1% față de aceeași perioadă din anul precedent, dar s-au diminuat cu 0,2 pp ca pondere în PIB.

O reducere semnificativă s-a înregistrat în cazul cheltuielilor cu dobânzile (-8,1%) ca urmare a sezonalității plăților și a scăderii randamentelor la titlurile de stat.

‘În paralel, se remarcă o creștere semnificativă, cu 41,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, a cheltuielilor efectuate pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 19,0 miliarde lei, respectiv 2,7% din PIB, în termeni nominali cu 15,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent’, precizează reprezentanții MFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.