Bănicioiu nu face caz de săpunul contaminat

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat vineri, despre săpunul lichid contaminat descoperit în câteva loturi de la Spitalul Elias, că acesta a fost achiziţionat conform legislaţiei în vigoare.

Bănicioiu a spus că săpunul contaminat a fost găsit atât la Elias, cât şi la două spitale din Focşani şi Târgu Mureş.

„Problema a fost descoperită de Spitalul Elias. Ei au anunţat Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, au recoltat imediat probele şi a fost interzisă acea substanţă. A fost anunţat producătorul şi (săpunul – n.r.) a fost retras din orice unitate sanitară din România. (…) Nu este vorba de mai multe persoane infectate. A fost vorba numai la Elias de două astfel de infecţii. Ambele sunt monitorizate. Există constituit un grup de alertă, sper să nu fie mai multe cazuri. Ancheta a fost începută, direcţiile de sănătate publică au retras acest produs. Săpunul lichid a fost achiziţionat conform procedurilor. În general aceste produse participă la licitaţii în baza unor certificate de conformitate. Sunt la fel ca în UE. Ei, când au participat la licitaţie, au adus acele certificate. (…) Acele certificate sunt în acord cu ceea ce prevede legislaţia europeană, avem chiar o directivă. Testele sunt făcute de producător şi acele teste sunt prevăzute în certificat. Aici, probabil, a fost vorba de o declaraţie falsă şi de o testare, probabil, improprie”, a spus ministrul Sănătăţii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.