”Trubadurul” revine pe scenă

On nov. 2, 2015 0

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca are deosebita plăcere de a vă invita miercuri, 4 noiembrie, de la ora 18.30, la un spectacol excepțional, ce le va aduce bucurie tuturor melomanilor: ”Trubadurul”, de Giuseppe Verdi.

Evenimentul readuce pe scenă o capodoperă clasică și o distribuție remarcabilă, cu nume sonore: Cristian Bălășescu, invitat de la Opera Română Timișoara, Veronica Fizeșan, Florin Estefan, Liliana Neciu și Petru Burcă în rolurile principale. Celebra creație verdiană va introduce publicul clujean într-o captivantă și agitată poveste spaniolă a secolului XV, în care iubirile pasionale, diferențele sociale și idealurile de libertate se întrepătrund ireversibil. ”Trubadurul”, sub titlul original ”Il trovatore”, este o operă în patru acte compusă de Giuseppe Verdi, pe un libret de Salvatore Cammarano.

Premiera absolută a operei a avut loc pe data de 19 ianuarie 1853, la Teatro Apollo din Roma, fiind considerată una dintre cele mai apreciate repere lirice universale. Cursul narativ urmărește povestea de dragoste dintre Manrico, trubadurul provensal și Leonora, o tânără contesă, a căror iubire este împiedicată de cruzimea răzbunărilor provenite din lumea înaltei nobilimi și cea a simplilor gitani. Interpretarea clujeană a excepționalei capodopere verdiene aduce pe scenă o distribuție apreciată : Cristian Bălășescu – invitat (Manrico, un trubadur), Veronica Fizeșan (Leonora, Contesă de Sargosto), Florin Estefan (Contele de Luna), Liliana Neciu (Azucena), Petru Burcă (Ferrando), Alexandra Hordoan, Florin Pop, Ioan Stanciu, Andrei Șofron, acompaniați de Orchestra Operei Române clujene, aflată sub bagheta distinsului dirijor Adrian Morar și Cor, coordonat de Corneliu Felecan. Regia artistică este semnată de Rodica Popescu Moisa. Vă așteptăm să ne însoțiți pe înflăcăratul tărâm spaniol, unde destinul unei iubiri renascentiste este captiv între existența comună și destinul nobil neiertător.

Apreciata operă semnată de Giuseppe Verdi are la bază tragedia ”El trovator”, una dintre cele mai reușite creații ale scriitorului Antonio Garcia Gutiérrez. Acțiunea este plasată în secolul al XV în Biscaya și Aragon, două provincii spaniole. Primul act debutează cu imaginea lui Ferrando, slujitorului Contelui de Luna, care le spune camarazilor povestea țigăncii Azucena. Aceasta, din dorința de a răzbuna moartea mamei sale arsă pe rug, l-a răpit cu ani în urmă pe unul dintre copiii bătrânului stăpân și l-a aruncat necruțătoare în flăcări. Un alt tablou o prezintă pe eleganta Leonora, doamna de onoare a Prințesei de Aragon, care îi destăinuie confidentei Ines dragostea purtată unui trubadur. În întunericul nopții se arată tânărul Conte de Luna care vine la fereastra Leonorei, cuprins de o iubire înflăcărată. Din depărtare se aude, însă, romanța lui Manrico, misteriosul trubadur, pe care iubita îl întâmpină bucuroasă. Întâlnirea celor doi rivali stârnește scântei aprinse și o provocare la luptă. Leonora cade leșinată, nereușind să-i despartă pe rivali. În cel de-al doilea act, Azucena, neîmpăcată și urmărită de strigătul bătrânei mame care i-a cerut răzbunarea, își deapănă amintirile răpirii unuia dintre fiii Contelui, cu intenția aceluiași sfârșit nemilos. Într-un moment de nebunie și furie necruțătoare, țiganca și-a aruncat, însă, propriul fiu în foc. Manrico, martor al reamintirii, ascultă nedumerit confesiunea, pe care Azucena și-o retrage de îndată. Un mesager aduce vestea capturării fortăreței Castellor de către partizanii lui Urgel și convocarea lui Manrico la luptă, împotriva atacatorilor. Tânărul află acum și decizia Leonorei de a intra la mănăstire, crezându-l ucis în duelul din grădină. Manrico fuge la mănăstire și o oprește pe Leonora, exaltată să îl vadă în viață și distruge planul Contelui de Luna, venit să o răpească pe femeia iubită. Actul al III-lea ne aduce la fortăreața Castellor, refugiul lui Manrico și al Leonorei, aflat sub asediul Contelui de Luna al cărui trupe au capturat-o și pe Azucena. Avid de răzbunare, Contele o condamnă la arderea pe rug, în timp de Ferrando o recunoaște ca fiind răpitoarea din trecut a fratelui acestuia. Vestea condamnării Azucenei ajunge la Manrico, care pleacă într-o suflare să-și salveze mama. Învins de gărzi, Manrico se află în temniță alături de mama sa. Această primă imagine a Actului IV este continuată de încercarea disperată a Leonorei de a-și salva cu orice preț iubitul. Profitând, Contele de Luna este pregătit să-i ofere libertatea lui Manrico în schimbul căsătoriei cu el. Acceptându-și destinul, tânăra bea din otrava ascunsă în piatra inelului avut pe deget și cere să fie ea cea care îi dă iubitului vestea eliberării. Manrico o respinge gelos, crezându-se trădat, dar descoperă adevărul când Leonora se prăbușește fără suflare. Contele de Luna comandă executarea imediată a trubadurului sub privirea celei pe care toți o știu ca fiind mama lui. Împlinindu-și răzbunarea, Azucena strigă originea nobilă a lui Manrico, cel ucis de propriul frate.