Populația aptă de muncă va continua să scadă!

Populația aptă de muncă se va reduce cu 44% până în anul 2060, ajungând la aproximativ 7,51 milioane de persoane, potrivit unei publicații a Institutului Național de Statistică (INS), transmisă la solicitarea Agerpres.

‘Până în anul 2060, populația în vârstă de muncă (15 — 64 ani) se va reduce cu 44,0%, ajungând la aproximativ 7,506 milioane persoane. Scăderea populației de 15 — 64 ani va fi moderată până în anul 2030 și mai accentuată spre sfârșitul orizontului de proiectare (anul 2060), principalul factor al acestei evoluții fiind scăderea naturală a populației’, precizează INS.

În profil teritorial, populația de 15 — 64 ani va înregistra o scădere în toate regiunile țării. Până în anul 2060 este anticipată o diminuare mai accentuată a populației în regiunile Sud-Muntenia (cu aproape 1,139 milioane locuitori) și Sud-Vest Oltenia (cu aproximativ 820.000 locuitori). Diminuări ale populației între 603.000 și 695.000 persoane se vor mai înregistra în regiunile Centru, Nord-Est și Nord-Vest. Regiunile Sud-Vest Oltenia și Vest vor continua să se încadreze, în anul 2060, în grupul celor cu cel mai mic număr al populației adulte în vârstă de muncă (15 — 64 ani), la polul opus menținându-se regiunile Nord-Est, Nord-Vest și București-Ilfov

Potrivit Institutului, pentru ambele sexe, o scădere semnificativă se va înregistra la grupele de vârstă 25 — 34 de ani și 35 — 44 de ani.

‘Pe termen scurt, până în anul 2030, populația în vârstă de 15 — 64 ani se va menține în jur de 12 milioane. După anul 2030, în populația în vârstă aptă de muncă vor începe să intre generațiile mai puțin numeroase, născute după anul 2010. De aceea, segmentul 15 — 24 ani se va diminua treptat, ajungând să reprezinte, în anul 2060, 15,5% din totalul populației de 15 — 64 ani. Grupele ‘mature’ de 35 — 44 ani din cadrul populației apte de muncă se vor diminua în paralel cu creșterea populației în prag de pensionare, creând în timp dezechilibre pe piața muncii. Dacă la 1 ianuarie 2015 ponderea populației de 35 — 44 ani a fost de 23,1% din totalul populației în vârstă de muncă, în anul 2060 ponderea populației de 35 — 44 ani se va reduce la 19,5%. Ponderea populației în vârstă de 55 — 64 de ani va crește de la 20,3% (în anul 2015) la 23,7% din totalul populației în vârstă de muncă (în anul 2060)’, spune INS.

În perioada 2004 — 2014, populația activă economic de 15 ani și peste a scăzut de la 9,958 milioane persoane la 9,243 milioane persoane. Rata de activitate, calculată ca pondere a populației active de 15 ani și peste, la populația totală din aceeași grupă de vârstă, s-a diminuat de la 56,2% în anul 2004 la 54,9% în anul 2014.

INS mai spune că, pe sexe, valorile ratei de activitate a populației masculine au fost mai mari față de ratele de activitate a populației feminine. Ratele de activitate a populației masculine au scăzut de la 64,4%, în anul 2004, la 64,2%, în anul 2014, în paralel cu scăderea ratelor de activitate a populației feminine de la 48,5%, în anul 2004, la 46,2%, în anul 2014.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.