Sorin Oprescu va fi operat!
Primarul suspendat al Bucureştiului, Sorin Oprescu, a ajuns vineri în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pentru a cere permisiunea de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.
Oprescu s-a prezentat vineri la Tribunalul București, unde a depus o solicitare prin care cere permisiunea din partea instanței de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale, relatează Romaniatv.net.
Sorin Oprescu a primit permisie, timp de o săptămână, pentru a se interna în vederea efectuării unei intervenţii chirugicale. Instanţa a admis astfel cererea lui Oprescu, însă decizia nu este definitivă. DNA poate contesta hotărârea magistraţilor. ” Am venit pentru permisiunea de a putea să mă internez în vederea unei intervenţii chirurgicale”, a declarat Sorin Oprescu la intrarea în sediul Tribunalului Bucureşti.
Întrebat dacă și el a semnat „ca primarul”, așa cum a fost cazul lui Cristian Popescu-Piedone, Oprescu le-a spus jurnaliștilor: „Așa se spune de vreo 250 de ani. Nu. Eu le-am citit”.
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat în 30 octombrie, la o zi după ce a fost eliberat din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu, că vrea să se interneze la pneumologie şi că a depus o cerere în acest sens în instanţă.
Pe durata arestului la domiciliu, Oprescu are mai multe obligații: să nu părăsească imobilul unde locuiește fără permisiunea organului judiciar; să se prezinte în fața DNA și a judecătorilor ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalți inculpați și martori din dosar; să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
Inițial, el a fost inculpat de DNA pentru luare de mită, după care procurorii au extins urmărirea penală pentru spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și constituire de grup infracțional organizat.
Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.