Legea salarizării unitare, amânată
Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a anunţat, luni seara, că discuţiile privind Legea salarizării unitare vor fi finalizate abia în vara anului viitor.
Vasile Dâncu a precizat că salarizarea unitară va fi implementată odată cu următorul buget. Vicepremirrul a explicat că sunt situaţii în care „un şofer de la un minister are cât un director de la alt minister”.
Întrebat cum i s-a propus să fie vicepremier, Dâncu a afirmat: „Am vorbit cu dl Cioloş de mai multe ori, am discutat foarte multe despre agricultură. (…) Nu am putut să îl refuz. Nu sunt propunerea PSD. În calculul strategic este posibil să fi contat şi asta”.
Premierul Dacian Cioloș a declarat că este nevoie de o lege a salarizării unice și una de funcționare a administrației publice, dar acestea trebuie aprobate de Parlament, arătând că el și miniștrii vor discuta periodic cu partidele și grupurile parlamentare pentru a explica și a construi majorități pentru proiectele dorite.
„Cred că Guvernul are instrumente ca să procedeze la anumite schimbări. N-o să putem să facem singuri, vom avea nevoie și de anumite pachete legislative care vor trebui adoptate în Parlament, dar cred eu că dacă demonstrăm că Guvernul este capabil să miște lucrurile din punct de vedere al eficienței administrației și al depolitizării, dar nu pentru a repolitiza, eu știu, cu alți oameni susținuți de anumite partide. Deci, să facem în așa fel încât la sfârșitul lui 2016 să predăm o administrație care să fie mai eficientă, care să nu fie politizată în sensul de a avea oameni care au singura lor calitate aceea de a fi susținuți de un partid sau altul, indiferent de gradul lor de competență”, a spus Cioloș.