Averea patronilor de la Colectiv, pusă sub sechestru
Cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu – au fost aduși marți la sediul Parchetului General, unde procurorii i-au anunțat că a fost pus sechestru pe averea lor, în dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
De asemenea, cei trei au fost anunțați că a fost extinsă urmărirea penală împotriva lor, fiind acum acuzați de uciderea din culpă a 60 de persoane.
În plus, anchetatorii au dispus efectuarea unor expertize în dosar, iar cei trei își pot desemna experți parte în cadrul anchetei.
Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie.
Un magistrat de la Judecătoria sectorului 4 a admis pe 3 noiembrie propunerea Parchetului de arestare preventivă a celor trei patroni, motivul fiind acela că au dat dovadă „de o gravă neglijență și de iresponsabilitate în administrarea clubului”.
„Cei trei inculpați prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea și comportamentul reflectat în activitatea desfășurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranța celorlalți membri ai societății. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere și vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum și modul și circumstanțele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați”, se arăta în motivarea deciziei de arestare.
Judecătorul a apreciat faptul că cei trei acționari au colaborat cu anchetatorii, au dat declarații detaliate în fața procurorilor, au pus la dispoziție documentele solicitate, sunt tineri, nu au antecedente penale și „par a regreta incidentul produs, în care și-au pierdut viața inclusiv prieteni, cunoștințe și angajați ai lor”.