Mircea Băsescu ar putea primi șapte ani de închisoare!

Mircea Băsescu îşi află sentinţa în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă pe 21 decembrie, potrivit România TV.  Procurorii DNA au cerut pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu, adică 7 ani de închisoare. Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial a declarat că pedeapsa cerută în cazul lui Mircea Băsescu i se pare normală.

Instanţa a stabilit ca pe data de 21 decembrie va da sentinţa finală. Vineri a fost ultimul termen de judecată în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită.

Astfel, fratele fostului preşedinte primeşte în prag de sărbători sentinţa în dosarul în care e acuzat că a luat şpagă pentru a-l scoată pe Bercea Mondial, din puşcărie.

În acest sens, într-o intervenţie telefonică la România TV, fiica lui Bercea Mondial a declarat că i se pare normal ca procurorii să ceară pedeapsa maximă pentru acuzaţiile care i se aduc lui Mircea Băsescu.

„Mi se pare normal ca DNA să ceară 7 ani de închisoare pentru Mircea Băsescu pentru că a comis această faptă. Degeaba neagă el şi spune că banii au fost împrumutaţi. Sper ca instanţa să ia în consideraţie dovezile pe care le-am dat”, a afirmat Izaura Anghel.

Totodată, fiica lui Bercea Mondial vrea ca banii din mită să-i fie returnaţi.

„Trebuie să ne dea banii înapoi, pentru că în iunie 2011, când am dat noi banii, nu era legea pentru confiscarea banilor. Din octombrie 2012 a intrat în vigoare legea de confiscare a banilor proveniţi din mită”, a declarat Izaura Anghel la România TV.

„Pe noi ne-a condamnat pentru şantaj, dar nu suntem vinovaţi. Noi nu ne.am dus la Mircea Băsescu să-l şantajăm. Eu am luat 4 ani şi 5 luni pentru că i-am spus: «Naşule, dă-mi banii» pentru că altfel mă duc la DNA şi la DIICOT. El m-a provocat. (…) Nu este decizia definitivă. Noi am făcut recurs la Curtea de Apel Contanţa”, a adăugat Izaura.

Mircea Băsescu nu a recunoscut că a luat bani în dosarul în care este implicat şi clanul Bercea. Procurorii cer în cazul său pedeapsa maximă şi anume 7 ani de închisoare, conform România TV. În acest dosar Marian Căpăţână şi-a recunoscut o parte din vină.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a primit 12 ani şi 11 luni de închisoare, iar Izaura Anghel 4 ani şi 6 luni, în dosarul de şantaj cu fratele lui Traian Băsescu. De asemenea, Marius Constantin a primit 4 ani şi 6 luni de închisoare, iar Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, va sta 3 ani şi 9 luni în spatele gratiilor, potrivit deciziei instanţei din 29 octombrie.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a spus atunci că a cerut în plus daune morale de 1 milion de euro pentru clientul său, precizând că instanţa este cea care va decide valoarea despăgubirilor. El a menţionat că acţiunea civilă este întemeiată pe faptul că a fost adus un prejudiciu de imagine clientului său, dar şi presiunea la care a fost supus de către inculpaţi în urma acţiunilor de şantaj.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.