Noi dezvăluiri-șoc din jurnalul Elenei Udrea
Jurnalistul Ion Cristoiu redă, pe blogul personal, un fragment din jurnalul Elenei Udrea în care fostul ministru dezvăluie că jurnalistul Dan Andronic a fost interceptat de SRI în 2011.
Ion Cristoiu prezintă, duminică, într-o postare intitulată „Din Jurnalul Elenei Udrea: În 2011 Alina Bica a semnat mandat cerut de SRI pentru ascultarea telefonului lui Dan Andronic pe Siguranță națională!”, fragmentul scris de fostul ministru:„Cu el ( cu Dan Andronic n.n) a fost o poveste mai demult. Acum vreun an am aflat de la Bica că a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic. El vorbea des cu Preşedintele la telefon. L-am întrebat pe Preşedinte dacă ştie. Nu ştia. I-a chemat pe cei de la SRI, care nu au recunoscut inițial. Apoi au spus că au retras mandatul. Am verificat, nu era adevărat. I-am transmis Preşedintelui. I-a chemat din nou. Pînă la urmă au oprit ascultările, care nu aveau nici un temei legal. ”
Ion Cristoiu susţine că, în condiţiile în care jurnalul a fost scris în 2012, interceptarea a avut loc în 2011.
În 2015, Prințul Paul a depus o plîngere penală la DNA împotriva Grupului condus de Remus Truică pe motiv că l-au tras pe sfoară. În acel moment au ieșit la iveală înregistrările cu Dan Andronic pe Siguranță națională, înregistrări care conțineau și discuții despre Afacerea Ferma Băneasa ( ca să nu mai spun de discuții cu Traian Băsescu, cu politicieni, cu jurnaliști ( sigur și cu mine!) fără nici o legătură cu siguranța națională.
Întrebarea e următoarea: Partea cu Afacerea a fost trimisă la DNA încă din 2011, iar DNA a ținut-o la sertar, în așteptarea momentului cînd Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni sau după Denunțul lui Paul, cineva de la SRI și-a amintit că Serviciul are în arhivă niște înregistrări cu Dan Andronic care ar putea fi probe în acuzarea directorului Evz?”, scrie Cristoiu.