Fuziunea dintre Banca Transilvania și Volksbank România, la final

Integrarea Volksbank România (VBRO) în structura Băncii Transilvania a intrat în linie dreaptă, iar fuziunea dintre cele două bănci va avea loc în 31 decembrie 2015, a anunțat, luni, Banca Transilvania, într-un comunicat remis Agerpres.

Rezultatele fuziunii vor fi comunicate de Banca Transilvania în data de 4 ianuarie 2016, prin intermediul unui comunicat de presă.

Conform estimărilor BT, până în prezent rezultatele înregistrate sunt „foarte bune”, în condițiile în care, în calitate de acționar unic, prioritatea BT a fost oferirea de reduceri clienților VBRO cu credite în franci elvețieni.

BT a acordat clienților Volksbank România discount-uri în valoare totală de 1,5 miliarde de lei în cadrul ofertei pentru conversia creditelor CHF și pentru diminuarea datoriei totale pentru creditele curente ale clienților VBRO persoane fizice, prin restituirea a diverse categorii de comisioane. Prin cele două demersuri menționate, aproape 34.000 de clienți Volksbank România au beneficiat de reduceri. De exemplu, un client VBRO care avea datorii în CHF de 80.000 și a ales conversia în lei a ajuns să plătească o rată lunară redusă cu 46%, relevă comunicatul BT.

‘Ne bucurăm că inițiativa Băncii Transilvania privind conversia creditelor CHF ale Volksbank România a fost primită pozitiv. Ideea a generat trenduri pe piață și a fost implementată și de alte bănci care au considerat, la fel ca și Banca Transilvania, că este o responsabilitate socială’, a declarat Ömer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

Referitor la litigii, dupa intrarea BT în acționariatul Volksbank România, aceasta din urmă a reușit să închidă peste 2.500 de litigii.

În ceea ce privește reducerile și oferta de conversie a creditelor CHF, banca precizează că peste 83% dintre clienții VBRO cu împrumuturi în franci elvețieni au acceptat oferta. Au avut loc peste 35.000 de întâlniri ale clienților VBRO cu angajați Volksbank și Banca Transilvania, în decurs de trei luni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.