Mii de șoferi au rămas fără permise de Crăciun!
În ultimele 72 de ore poliţia română a dat aproximativ 25.000 de amenzi în perioada sărbătorii de Crăciun. În plus, poliţiştii au lăsat circa 3.000 de şoferi fără permise în această perioadă, dintre care peste 500 pentru consum de alcool, potrivit România TV.
800 de echipaje de poliţie au fost scoase pe şosele în perioada Crăciunului. În plus, au fost amplasate circa 400 de radare, mai ales pe principalele drumuri care duc spre staţiuni.
Şi azi, dar şi în zilele următoare, 400 de autospeciale ale Poliţiei dotate cu aparate radar vor fi amplasate pe drumurile naţionale, în special pe cele care duc spre staţiunile în care românii obişnuiesc să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă. Astfel, atât cei care se întorc spre case, cât şi cei care abia acum îşi încep vacanţele trebuie să fie atenţi la respectarea regulilor de circulaţie, dacă nu vor să fie luaţi în vizor de poliţişti.
Crăciunul din acest an a fost cel mai sigur și cel mai liniștit din ultimii cinci ani, a afirmat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog.
Totodată, în ultimii trei ani s-a înregistrat o scădere cu 15% a accidentelor rutiere. Acestea s-au diminuat, de asemenea, cu 7% față de 2014. Numărul persoanelor rănite grav a fost și el în scădere: cu 33% mai mic față de 2013 și cu 28% față de 2014.
Două elicoptere ale MAI au asigurat suportul aerian al misiunilor poliției rutiere, traficul fiind supravegheat și monitorizat din aer, pe principalele artere rutiere, în zona de centură a Capitalei și pe DN1.
Monica Dajbog a menționat că, în zilele premergătoare Crăciunului, polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră au continuat acțiunile de control, aplicând amenzi de peste 16 milioane de lei, iar valoarea bunurilor confiscate se ridică la 1,2 milioane lei.