Cum operau interlopii din clanul Duduianu

Interlopii din clanul Duduianu au fost vizaţi, luni dimineaţa, de percheziţiile poliţiştilor. Ei sunt acuzaţi că în acest an au jefuit mai multe tiruri şi autoturisme în mers. Modul în care acţionau pare desprins din scenariile de filme. Poliţiştii au numit acţiunea „zburătorii”, datorită modului în care hoţii operau.

Membrii clanului Duduianu acţionau după un plan bine pus la punct, relatează România TV. Ei încadrau tirurile în trafic cu propriile maşini, iar în mers unul dintre hoţi se urca pe capota maşinii şi de acolo sărea în tir, nu înainte de a tăia sigiliul şi prelata autotrenului. Bunurile furate erau apoi date complicilor, în maşini. Modul absolut uluitor în care acţionau i-a făcut pe poliţişti să le spună „zburătorii”. Din reţea fac parte tineri de doar 18 ani, dar şi liderii clanului.

După jafuri, hoţii se lăudau pe site-urile de socializare cu banii obţinuţi. „Se spune că cine se trezeşte de dimineaţă e norocos. Ne-am trezit şi noi dimineaţă, am luat câteva mii. Nu de euro, de dolari, că ăştia ne plac. Arătăm? Aştia-s de cheltuială”, a declarat unul dintre hoţi.

Tirurile erau de obicei atacate pe centura Capitalei, unde nu puteau merge cu o viteză prea mare, din cauza drumului prost. Unul dintre jafurile care i-a îmbogăţit pe loc pe Duduieni cu 40.000 de euro, în noaptea de 20 noiembrie, a fost comis în Chiajna. Clanul a furat dintr-un tir aparatură electronică şi 79 de laptopuri.

Poliţia îi acuză pe Duduieni că furau şi din autoturisme cărora le înţepau cauciucurile la semafor. Astfel de jafuri au avut loc şi în benzinării şi au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Liderul Clanului, Samir Duduianu, s-a lăudat cu prada pe internet.

„Acum ceva timp în urmă v-am anunţat că îmi iau X6. Am făcut rost de bani, am completat banii şi mâine îmi iau X6. Şi vreau să-i anunţ pe toţi băieţii. (…) Abia am venit din Suedia, vă daţi seama că am bani şi tot ce vreau eu”, a precizat liderul clanului Duduianu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.