Semifinala și finala națională Eurovision 2016, la Baia Mare!

Numărătoarea inversă pentru Eurovision a început. Astăzi echipele Televiziunii Române şi cele de la Primăria din Baia Mare s-au întâlnit pentru a stabili detaliile celor două showuri de peste o lună, când vor avea loc semifinala şi finala. Noutatea din acest an este că doar publicul alege câştigătorul. Rareş Cosma se află în Baia Mare şi ne spune ce părere au localnicii despre acest eveniment găzduit de oraşul lor.

Eurovision 2016 este un eveniment unic care se petrece în Baia Mare şi care a fost primit cu mult entuziasm, a transmis Rareş Cosma, pentru Telejurnal. Semifinala şi finala vor avea loc la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare. Primarul Cătălin Cherecheş ne-a dat detalii despre ce se va întâmpla:

Cătălin Cherecheş, primarul oraşului Brăila: „Avem marea onoare să găzduim acest eveniment, să avem un parteneriat care va genera emoţie atât comunităţii băimărene, cât şi pentru românii care vor privi şi finala şi semifinala Eurovision 2016. Este un eveniment care ar putea arăta că noi putem organiza evenimente de mari dimensiuni, cu sprijinul profesioniştilor din Televiziunea Română. Va fi un moment în care vom da multă bucurie băimărenilor prezenţi în sală. Artiştii se vor simţi nu doar aplaudaţi, ci şi îndrăgiţi de public. Avem marea bucurie să parafăm acest parteneriat, dar, pe de altă parte, pe lângă parteneriatul cu Televiziunea Română, dorim să venim în sprijinul candidaţilor pentru Eurovision şi să le asigurăm transportul şi cazarea. Vrem să fim o gazdă foarte bună”.

Este primul pas pentru ca Baia Mare să ajungă în 2021 capitala culturală europeană.

Înscrierile se fac până pe 7 februarie. 12 piese vor merge mai departe, 4 dintre ele vor fi alese de către juriu şi 2 – salvate de către public. Piesa care va merge la Stockholm va fi aleasă de către public, prin vot.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.