Accident în Constanța. Un pieton, lovit mortal de o ambulanță!
Un grav accident rutier a avut loc joi seară, în jurul orei 19.00, la ieșirea din municipiul Constanța spre Ovidiu. Un bărbat a murit după ce a fost lovit de ambulanţă.
O ambulanță care venea din orașul Ovidiu, unde asistase un pacient, avea o solicitare urgentă în municipiul Constanța, dar, ajunsă în zona intersecției bulevardelor Aurel Vlaicu și Tomis, a accidentat un pieton care încerca să traverseze strada prin loc nepermis, potrivit reporterntv.ro.
Victima a fost urcată chiar în utilitara medicală care l-a lovit, iar cadrele medicale au efectuat manevrele de resuscitare. De asemenea, la fața locului a ajuns şi o ambulanță de tip B. Una dintre persoanele din ambulanța implicată în accident a avut nevoie de îngrijirile colegilor după ce a intrat în stare de șoc.
Din păcate, victima accidentului a murit după ce cadrele medicale au încercat aproximativ 45 de minute să-l resusciteze