Miting Antena 3, vineri, în Piața Constituției
Comisia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului București a aprobat mitingul intitulat „Libertatea presei în pericol”, organizat de SC Antena 3 SA, vineri, în Piața Constituției.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a afirmat că organizatorul a estimat prezența la adunarea publică a circa 5.000 de persoane, relatează Romaniatv.net.
„SC Antena 3 SA organizează, pe 19 februarie, între orele 15,00 — 18,30, adunarea publică intitulată ‘Libertatea presei în pericol’, în Piața Constituției, în spațiul delimitat de forțele de ordine, astfel: între orele 15,00 — 16,00 — afluirea participanților; în intervalul orar 16,00 — 18,00 — adunarea publică; între orele 18,00 — 18,30 — defluirea individuală a participanților. Organizatorul va înștiința posesorii auto din zonă, prin aplicare de fluturași, începând cu data de 18 februarie, cu privire la desfășurarea adunării publice, în vederea eliberării parcării din Piața Constituției”, a precizat Serviciul pentru Relația cu Mass-Media al PMB, potrivit Agerpres.
„Jandarmeria va asigura măsurile de ordine publică în zona de desfășurare a adunării și respectiv pe traseele de deplasare ale participanților la adunare. Dispozitivele vor fi dimensionate în funcție de numărul de participanți, pentru a preveni orice acte de tulburare a ordinii publice. Potrivit estimării organizatorului, la adunare vor fi aproximativ 5.000 de participanți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.