Categorie de navigare
Eveniment
Oprescu se internează marți în spital!
Judecătorii de la Curtea de Apel i-au admis, luni, cererea de internare în spital a edilului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, care va fi efectuată "cel mai probabil marţi".…
Grenadă, descoperită într-o bancă din Lugoj
Un obiect suspect a fost găsit într-o bancă din Lugoj. Pompierii bănuiesc că ar fi vorba de o grenadă. Zona centrală a municipiului Lugoj a fost evacuată.Sediul unei bănci a fost evacuat, iar circulaţia în zona centrală a municipiului…
Fără recepție la Cotroceni de Ziua Națională în acest an!
Recepția tradițională de la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale ar putea să nu fie organizată anul acesta, motivele fiind legate de tragedia din clubul Colectiv și atentatele de la Paris, au declarat luni pentru Agerpres surse…
Dragnea, audiat în dosarul „Referendumul”
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că în continuare se consideră nevinovat în legătură cu acuzațiile care i se aduc în dosarul "Referendumul", susținând, printre altele, că adresa prin…
Fostul vicepreședinte CJ Iași Victor Chirilă, reținut
Procurorii DNA l-au reținut luni pe Victor Chirilă, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, consilier județean la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un…
Scandal: Numele lui Gorghiu apare în „dosarul Bărăscu”!
Numele Alinei Gorghiu apare în dosarul şefului de la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, care a fost arestat recent. Adrian Bărăscu a fost asigurat de un deputat că şefa PNL îl va ajuta în planurile sale. Adrian Bărăscu intenționa…
Bărbat dispărut în Munții Semenic
Un bărbat Teregova, care s-a dus la cules de ciuperci, sâmbătă, în Munţii Semenic, nu a mai ajuns acasă. Un număr de 150 de persoane s-au mobilizat luni dimineața și au plecat în căutarea bărbatului.Bărbatul are 59 de ani și este…
Stenograme-șocante în dosarul de la Protecția Martorilor!
Procurorii au probe care arată că şeful de la Protecţia Martorilor, chestorul Adrian Bărăscu, i-a ameninţat pe cei pe care trebuia să-i protejeze şi le-a pus viaţa în pericol. Acelaşi lucru făceau şi cei din subordinea poliţistului, care în…
Cioloș susține că este creștin ortodox!
Dacian Cioloş a lămurit controversele legate de religia sa. Premierul a precizat că este creştin-ortodox, adăugând că pentru sine credinţa adevărată este cea din suflet, care dă speranţă, nu cea pe care o afişezi atunci când ai un interes…
O ambulanță, lovită de un microbuz la Arad
O ambulanţă care transporta o pacientă de la Săvârşin la Arad a fost implicată într-un accident rutier cu un microbuz, duminică după-amiază, pe DN7. În urma impaxtului, ambulanţa a ajuns în şanţ. Pacienta şi asistenta au fost rănite.…
