Ciocniri între poliţişti şi manifestanţi, în Pakistan. 230 de răniţi!
Cel puţin 230 de persoane au fost rănite sâmbătă, la Islamabad, capitala Pakistanului, în cursul unor ciocniri între poliţie şi manifestanţi antiguvernamentali, au anunţat duminică surse medicale, relatează AFP.
„Am primit 164 de răniţi, dintre care doi în stare critică”, a declarat pentru AFP Wasim Khawaja, un purtător de cuvânt al Institutului de Ştiinţe Medicale din Islamabad.
La rândul său, spitalul „Polyclinic” a anunţat că cel puţin 234 de persoane au fost rănite în cursul unor ciocniri la Islamabad. Mii de susţinători ai opozanţilor Imran Khan, un fost jucător de crichet devenit politician, şi Tahir ul-Qadri, un lider religios stabilit în Canada, campează de la 15 august la Islamabad pentru a cere demisia premierul Nawaz Sharif, pe care îl acuză de comiterea unor fraude electorale, informează Mediafax.
Sâmbătă seara, cei doi opozanţi şi-au îndemnat susţinătorii, reuniţi în faţa Parlamentului, să meargă la reşedinţa oficială a premierului. Manifestanţii au folosit chiar şi o macara pentru a deplasa containerele care blocau accesul la reşedinţa lui Sharif. Pentru a-i opri pe manifestanţi, poliţia pakistaneză a făcut uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc. Duminică, ciocnirile s-au extins la Lahore, capitala provinciei Punjab, cea mai populată din ţară.