NATO va mobiliza mii de soldaţi în estul Ucrainei
NATO va lua măsuri pentru ca mii de soldaţi să poată fi mobilizaţi rapid în estul Europei, pentru a fi „mai vizibilă” şi a „lovi puternic” dacă va fi necesar, a promis luni secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.
Cei 28 de şefi de stat ai Alianţei urmează să adopte la summitul de joi şi vineri un plan de reactivitate (Readiness action plan, RAP), în replică la atitudinea Rusiei în criza ucraineană, considerată o ameninţare directă de aliaţii din regiune (statele baltice, Polonia, România, Bulgaria), informează Mediafax. Mii de soldaţi ai forţelor aeriene, terestre şi maritime, susţinuţi de forţe speciale, vor putea fi mobilizaţi „în câteva zile”. „Acest lucru înseamnă o prezenţă mai vizibilă a NATO în estul” Europei, cât timp va fi necesar, a afirmat Rasmussen.
Dar această prezenţă nu va avea caracter permanent, a subliniat el, deoarece acest lucru ar fi contrar Actului fondator NATO-Rusia din 1997.”Acest lucru va necesita instalaţii de recepţie pe teritoriul NATO şi echipamente prepoziţionate, precum şi experţi în logistică şi în comandament şi control. Această forţă va fi uşoară, dar capabilă să lovească puternic dacă va fi necesar”, a precizat el.”Vom vedea de asemenea dacă este posibil să ameliorăm infrastructurile naţionale precum aeroporturile şi porturile, care vor putea fi consolidate”. Colectarea şi schimbul de informaţii secrete şi planurile de apărare vor fi ameliorate, iar exerciţii vor avea loc „mai des, în mai multe locuri”.
Acest plan va garanta că „avem forţele şi echipamentele potrivite în locul potrivit şi la momentul potrivit”, a afirmat Rasmussen.
Statele Alianţei care au frontiere comune cu Rusia „sunt foarte îngrijorate, din motive întemeiate”, a explicat secretarul general. „Ele vor fi foarte mulţumite” odată cu adoptarea acestui plan.