Statul Islamic revendică decapitarea unui nou ostatic american

 Gruparea sunnită ultraradicală Statul Islamic revendică, într-o înregistrare video, decapitarea unui al doilea ostatic american, potrivit SITE.

În această înregistrare, intitulată „al doilea mesaj către America”, jurnalistul Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, apare în genunchi, purtând un combinezon de culoarea portocalie, alături de un bărbat mascat, înarmat cu un cuţit.

Bărbatul înarmat, îmbrăcat în negru, condamnă intervenţia Statelor Unite în Irak şi duce cuţitul la gâtul jurnalistului. El îl prezintă apoi pe alt ostatic, un britanic, şi ameninţă că-l va executa.”Revin, Obama, şi revin din cauza politicii voastre externe arogante faţă de Statul Islamic”, declară omul în negru.

Casa Albă a anunţat că încă nu a confirmat autenticitatea acestei înregistrări video.SI a ameninţat că-l va ucide pe Steven Sotloff într-o înregistrare video similară – în care insurgenţii au filmat decapitarea lui James Foley – publicată pe Internet la 19 august.

Jihadiştii afirmau în această înregistrare că Steven Sotloff va fi viitorul executat în cazul în care Statele Unite nu încetează bombardarea unor poziţii aflate sub controlul SI în Irak. Mama lui Steven Sotloff l-a implorat recent pe liderul jihadiştilor, Abu Bakr al-Baghdadi, să cruţe viaţa fiului ei. „Dumneavoastră, califule, puteţi acorda o amnistie”, implora ea.

Dat dispărut de 12 luni, Sotloff ar fi fost răpit pe 4 august 2013 la Alep, în Siria, în apropiere de frontiera cu Turcia. Acest fin cunoscător al Orientului Mijlociu scria de ani de zile despre lumea musulmană. Originar din Miami, în Florida (sud-est), absolvent al Universităţii Central Florida, el a lucrat ca freelancer pentru revista Time, săptămânalul american Christian Science Monitor, publicaţia Foreign Policy, iar recent pentru ziarul The World Affairs.

Statele Unite s-au declarat marţi „dezgustate” şi „consternate” de presupusa asasinare prin decapitare a celui de-al doilea jurnalist american, Steven Sotloff, revendicată de către gruparea Statul Islamic (SI) într-o înregistrare video difuzată pe Internet şi încă neautentificată, relatează AFP.Anterior, jihadişti din cadrul SI au revendicat în această înregistrare video executarea prin decapitare a lui Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, un jurnalist american, potrivit Centrului american pentru supravegherea site-urilor islamiste SITE.

Casa Albă şi Departamentul de Stat au anunţat că serviciile americane de informaţii sunt pe cale să „autentifice cât mai rapid posibil” acest document video.”Dacă se dovedeşte autentic, suntem consternaţi de asasinarea brutală a unui jurnalist american nevinovat şi prezentăm familiei şi prietenilor lui cele mai sincere condoleanţe”, afirmă, citată într-un comunicat, Bernadette Meehan, o purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

În cazul în care înregistrarea „video (a acestei crime) este autentică, vom fi dezgustaţi”, a adăugat Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, în conferinţa de presă zilnică, după două săptămâni de la asasinarea de către SI a reporterului american James Foley, care a avut efectul unui şoc electric în Statele Unite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.