200 de milioane de dolari, pentru combaterea Ebola

ONU şi-a alocat între „şase” şi „nouă luni” pentru a stopa răspândirea virusului Ebola în ţările atinse de acest flagel, a anunţat vineri secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, relatează AFP, conform Mediafax.

„Următoarele săptămâni vor fi cruciale”, a declarat Ban, făcând apel la mobilizare internaţională contra epidemiei.

Exprimându-se la finalul unei reuniuni cu oficiali de rang înalt însărcinaţi cu acest dosar, între care directoarea generală a OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), Margaret Chan, şi coordonatorul ONU pentru Ebola, David Nabarro, Ban Ki-moon a recunoscut că epidemia este „mult mai rapidă decât răspunsul”.

El a îndemnat ţările membre să „furnizeze cele două sute de milioane de dolari”, suma necesară pentru susţinerea celor mai afectate ţări din Africa de Vest (Guineea, Liberia şi Sierra Leone).

Anunţând crearea unui „centru de criză pentru Ebola”, el a adăugat că „obiectivul este de a stopa răspândirea Ebola în ţările atinse (de flagel) într-o perioadă de la şase până la nouă luni”.

Un vaccin contra virusului Ebola ar putea fi disponibil începând din noiembrie.

După efectuarea testelor, „dacă vaccinul pare sigur, el ar putea fi disponibil începând din noiembrie”, a anunţat OMS într-un comunicat.

Pe de altă parte, OMS a anunţat că febra hemoragică Ebola s-a soldat cu 2.097 de morţi din 3.944 de cazuri în cele trei ţări cele mai afectate, potrivit unui bilanţ înregistrat la 5 septembrie şi publicat vineri.

Liberia a înregistrat 1.089 de morţi, Guineea 517, iar Sierra Leone 491. Nigeria, care nu figurează în bilanţ, a declarat 22 de cazuri, dintre care opt mortale.

Precedentul bilanţ, publicat joi de OMS, anunţa 1.841 de morţi din 3.685 de cazuri în cele trei ţări cele mai afectate.

Totodată, Banca Mondială şi UNICEF au anunţat că 48 de tone de medicamente şi echipamente au fost transportate, vineri, în Sierra Leone, în vederea tratării bolnavilor infectaţi cu virusul Ebola.

Alături de Guineea şi Liberia, Sierra Leone este una dintre ţările cele mai dur lovite de epidemie.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.