O comedie suprarealistă a câştigat Leul de Aur la Veneţia

Filmul “A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence”, o comedie suprarealistă regizată de suedezul Roy Andersson, a câștigat sâmbătă Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, relatează AFP, DPA și Reuters.

Cel mai important premiu al acestei a 71-a ediții a Mostrei venețiene ajunge astfel la un film alcătuit de scheciuri umoristice, care încearcă să exploreze condiția umană în întreaga sa diversitate.

„Este o mare onoare pentru mine să primesc acest premiu, în special aici, în Italia, țară care a dat cinematografiei atât de multe capodopere”, a declarat Roy Andersson la primirea trofeului.

Trofeul pentru cel mai bun regizor a fost câștigat de rusul Andrei Koncealovski (77 de ani), pentru filmul ‘The Postman’s White Nights’. Regizat de americanul Joshua Oppenheimer, ‘The Look of Silence’, un documentar despre masacrele din Indonezia din anii ’60 care au urmat unei lovituri de stat eșuate a comuniștilor, a obținut Marele Premiu al Juriului. Premiul pentru cea mai bună actriță, Coppa Volpi, a fost câștigat de Alba Rohrwacher (‘Hungry Hearts’), în timp ce Coppa Volpi pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Adam Driver (‘Hungry Hearts’).

Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun tânăr actor sau cea mai bună tânără actriță a ajuns la Romain Paul, pentru rolul din filmul francez ‘Le dernier coup de marteau’. Filmul ‘Sivas’, regizat de Kaan Mujdeci, a câștigat Premiul Special al Juriului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.