Tăriceanu începe să strângă semnături pentru suspendarea lui Băsescu
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la Antena 3 , că luni va începe strângerea de semnături pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, informează Mediafax.
El a menţionat, că este nevoie de o treime din semnăturile tuturor parlamentarilor pentru iniţierea suspendării, care este un demers al Parlamentului.
Tăriceanu a spus că preşedintele a încălcat Constituţia când s-a întâlnit cu Elena Udrea şi cu lideri ai PMP la Cotroceni pentru susţinerea în campania electorală. De asemenea, potrivit lui Tăriceanu, Băsescu a încălcat Constituţia atunci când a intervenit în procesul de negociere legat de postul de comisar european care va aparţine României.