Pesediştii ”l-au uns” pe Ponta candidat la Cotroceni
Congresul extraordinar al PSD a validat, vineri, cu unanimitate de voturi, scrutinul intern prin care Victor Ponta a fost desemnat candidat la prezidenţiale, după ce în alegerile interne s-au contabilizat 68 de voturi „împotrivă” şi 182 de abţineri.
În cadrul acestui scrutin intern, au fost consultaţi 414.917 membri de partid, care s-au exprimat prin vot.Astfel, din 414.917 membri consultaţi, 414.667 au votat „pentru”, 68 au votat „împotrivă”, iar 182 s-au abţinut. Procesul verbal a fost citit în cadrul Congresului extraordinar, condus de la Alba Iulia de către preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. Fiecare vicepreşedinte regional a intrat în direct cu colegii de la Alba Iulia pentru a prezenta rezulatele scrutinului din regiunea sa.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, vineri, în discursul susţinut în faţa Congresului PSD, reunit la Alba Iulia, că angajamentul său şi apelul adresat românilor este acela de a face împreună, pentru a doua oară, marea unire a României.„Vreau să ne asumăm cu toţii un angajament: în 1918, aici, la Alba Iulia, după ce sute de mii români şi-au dat viaţa în primul Război Mondial, am obţinut cel mai important obiectiv naţional: Marea Unire. Vreau şi vă rog să fiţi alături de mine pentru ca, la o sută de ani, să fim acea ţară mândră, puternică, respectată pe care strămoşii noştri aflaţi aici în urmă cu 96 de ani şi-au dorit-o. Acesta e angajamentul meu, acesta e apelul meu către toţi românii, să facem împreună a doua oară Marea Unire a României”, a spus Ponta.
El a precizat că profilul viitorului preşedinte al României trebuie să aibă o caracteristică importantă, respectiv aceea de a uni. „Vreau să spun un lucru important, care ţine de profilul prezidenţial, de ceea ce trebuie să facă preşedintele. Vă rog să mă credeţi că ştiu foarte bine cât de greu este să fii prim-ministru cu un preşedinte care te sabotează tot timpul. Şi vreau să-mi iau angajamentul, aşa cum mi l-am luat şi la Craiova, şi voi spune tot timpul că voi lucra ca preşedinte cu Guvernul pe care românii îl aleg pentru binele României şi pentru a fi într-adevăr uniţi în România”, a spus Ponta.
El a arătat că rolul preşedintelui nu este de a lupta cu Guvernul, cu Parlamentul sau cu Justiţia, ci, dimpotrivă, este cel de a-i uni, de a-i pune ca împreună să lucreze pentru România. „Asta voi face ca preşedinte al României. Vreau să fiu acel preşedinte care asigură stabilitate, dialog şi care poate cu adevărat să-i unească pe români. Aşa vreau să fiu un preşedinte al României”, a spus Ponta.
Sloganul folosit de PSD la alegerile europarlamentare, ”Mândri că suntem români”, precum şi motivele tradiţionale româneşti sunt reluate, vineri, la Congresul extraordinar al partidului, reunit la Alba Iulia pentru a valida candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.
Astfel, delegaţii veniţi la reunine au găsit pe scaune pliante care îl prezintă pe Victor Ponta dând mâna cu oamenii şi care au înscrise sloganele ”Mândri că suntem români” şi ”Victor Ponta preşedinte”.