Predoiu crede că Iohannis va fi un președinte echidistant

În cazul în care Klaus Iohannis va deveni președintele României, democrat-liberalii trebuie să uite de vremurile în care direcția politică era decisă la Palatul Cotroceni și să-și asume responsabilitatea deciziilor în noul partid format împreună cu PNL, a afirmat sâmbătă, la Pitești, prim-vicepreședintele Alianței Creștin-Liberale (ACL) Cătălin Predoiu.

„Faptul că domnul Iohannis va fi un președinte echidistant înseamnă, implicit, că rămâne să ne organizăm mai departe, pentru a cuceri puterea în 2016, dacă nu și mai devreme (…). Trebuie să uităm, mai ales cei care venim din PDL, de vremurile în care Cotroceniul făcea și desfăcea, în care rezolva problemele, în care crea majoritățile. Cu alte cuvinte, stă pe umerii noștri o responsabilitate foarte mare de a pregăti cucerirea puterii, cucerirea guvernării și după alegerile prezidențiale”, a spus Predoiu, în discursul ținut la școala politică a femeilor din ACL.

El și-a exprimat totodată convingerea că Iohannis își va respecta, ca președinte, angajamentul de a acționa doar în limitele conferite de Constituție.

„Domnul Iohannis deja, în discursurile sale, a proiectat tipul de președinte pe care dorește să-l contureze odată ce va dobândi mandatul — un președinte echidistant, un președinte arbitru, un președinte care va respecta Constituția. Și eu cred că e normal să fie așa, așa cere spiritul Constituției, și sunt convins că domnul Klaus Iohannis va face ceea ce spune. (…) Sunt convins că domnul Iohannis va fi un bun președinte”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.