Târg de ceramică la Zalău
Vase cu o cromatică și formă deosebite sunt prezentate sâmbătă și duminică, la Zalău, în cadrul primei ediții a „Târgului olarilor”, eveniment ce mai include și o expoziție cu vase ceramice de patrimoniu, dar și prelegeri ale unor etnografi, muzeografi și colecționari despre ceramica de Zalău.
„Târgul nu este numai o desfacere de mărfuri din partea olarilor care participă, ci și un forul al specialiștilor, unde putem să prezentăm tradițiile locale de olărit din județul Sălaj și alte târguri de acest gen din țară. În prima zi s-a lansat un concurs pentru olarii participanți, care prevedea executarea unor piese de ceramică în tradiția olăritului de Zalău. Au participat cinci olari, cu trei feluri de vase: ulcior, canceu și farfurie. Conferința din prima zi a avut ca subiect ceramica de Zalău, iar doamna Carla Roșca a prezentat târgul de olari din Sibiu, organizat de Muzeul Astra. S-a prezentat și cartea ‘Ceramica de Zalău’, editată de Muzeul Județean de Istorie și Artă. Acum suntem în a doua zi, în care avem un forum la care participă organizatorii unor astfel de festivaluri, plus o expoziție de piese de patrimoniu, la Galeriile de Artă ‘Ioan Sima’, tot cu subiectul ceramica de Zalău, unde am expus vase din secolul XIX și XX în care putem urmări evoluțiile de stil ale olăritului local. Mâine și astăzi sunt și standuri, în oraș, în care olarii își desfac mărfurile și vom avea și colegi cu roata olarului pe care copiii pot să exerseze practica executării unor vase ceramice”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Szabo Attila, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.