Udrea: Ponta își face o megapetrecere de ziua lui

Președintele PMP; Elena Udrea, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că premierul Victor Ponta îşi va face, cu ocazia lansării candidaturii sale din partea PSD, o megapetrecere de ziua lui, cu 70.000 de oameni pe stadion, „aşa cum am mai văzut de 23 August sau de ziua lui Ceauşescu”.

„Făceam un calcul cum va fi lansarea domnului Victor Ponta. Ceva megalomanic. Cam pe vremea lui Ceauşescu se mai întâmpla aşa ceva. O lansare pe stadion, în faţa a 70.000 de oameni. Fiţi convinşi că vor fi aduşi din toate instituţiile publice oameni care n-au nicio treabă şi care nu îl vor vota pe domnul Ponta, dar îi vor plimba la Bucureşti. Întrebarea e pe banii cui se va lansa domnul Victor Ponta şi cât îl va costa această mare petrecere de ziua dânsului? Altfel îi urăm cu toţi ‘La mulţi ani’! Îşi va face o mare petrecere de ziua lui. Îşi va face o mega petrecere aşa cum am văzut de 23 august sau de ziua lui Ceauşescu am văzut în România”, a spus Elena Udrea.

Totodată, președintele PMP a anunțat că își va lansat candidatura pe data de 28 septembrie la Sala Palatului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.