Accident grav pe DN 1. O maşină a plonjat în râul Prahova!

Un tânăr în vârstă de 22 de ani şi-a pierdut viaţa, iar o tânără de 19 ani a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau a derapat pe drumul naţional 1, în zona Nistoreşti, şi a plonjat în albia râului Prahova, alte două autoturisme fiind avariate în acest accident.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Prahova, accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, în localitatea Nistoreşti, transmite corespondentul Mediafax.Tânărul în vârstă de 22 ani conducea cu viteză o maşină dinspre Ploieşti spre Braşov şi a depăşit pe partea dreaptă un autovehicul care circula în acelaşi sens pe banda doi a drumului, a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o altă maşină, după care autoturismul a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în albia râului Prahova.

Şoferul maşinii care s-a răsturnat a murit pe loc, iar o pasageră aflată în maşină cu el, în vârstă de 19 ani, a fost rănită, fiind internată în spital în stare gravă. Celelalte două maşini implicate în accident s-au ciocnit între ele, însă niciunul dintre ocupanţii acestora nu a fost rănit.

Şoferii celor două autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest care a arătat că nu consumaseră alcool. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.