Alegeri prezidenţiale şi legislative, în regiunile Doneţk şi Lugansk
Rebelii proruşi din estul Ucrainei au anunţat, marţi, desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi legislative la 2 noiembrie în republicile populare autoproclamate Doneţk şi Lugansk, au anunţat agenţiile de presă ruse, relatează AFP.
„Intenţionăm să organizăm alegerile pentru Consiliul Suprem (Parlament) şi pentru preşedintele republicii la 2 noiembrie”, a declarat pentru agenţia Interfax „premierul” din „Republica Doneţk”, Aleksandr Zaharenco, precizând că în regiune nu vor fi organizate alegerile legislative ucrainene stabilite pentru 26 octombrie.”Avem propriul Consiliu Suprem şi vom decide singuri ce alegeri vom organiza şi la ce dată vor avea loc”, a afirmat el, informează Mediafax.”Niciun alt fel de alegeri, inclusiv cele pentru Parlamentul ucrainean, nu vor fi organizate în regiunea noastră”, a subliniat Zaharcenko.
La rândul său, un lider din cealaltă regiune separatistă, „Republica populară Lugansk”, a anunţat că alegerile prezidenţiale şi legislative vor fi organizate în aceeaşi zi ca la Doneţk.”Alegerile vor avea loc simultan cu cele din Republica populară Doneţk, la 2 noiembrie”, a declarat preşedintele Consiliului Suprem al Republicii Lugansk, Aleksei Kariakin, pentru agenţia oficială rusă Itar-Tass.