Israelul, noi acuze la adresa Iranului

Iranul a testat, în complexul nuclear de la Parchin, tehnologie care poate fi utilizată exclusiv pentru detonarea unei bombe atomice, acuză Guvernul Israelului, conform ziarului Haaretz.

Ministrul israelian al Informaţiilor, Yuval Steinitz, a declarat că Iranul a efectuat o implozie nucleară utilizând uraniu.

Guvernul israelian nu a oferit detalii despre presupusul test atomic, precizând doar că acesta a avut loc în complexul nuclear de la Parchin, situat la 30 de kilometri sud-est de Teheran.Este important de precizat că testele de acest fel nu pot fi explicate prin dubla utilizare a tehnologiei – civilă şi militară -, deoarece singurul scop al unui astfel de test este aprinderea seriei de reacţii pentru armamentul nuclear”, precizează Guvernul israelian.

Regimul islamist de la Teheran susţine că nu a testat tehnologie destinată armamentului nuclear. Iranul refuză de mult timp să permită accesul inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică în complexul nuclear de la Parchin, unde, potrivit imaginilor filmate prin sateliţi, sunt activităţi intense. Regimul de la Teheran susţine că la Parchin este o simplă bază militară unde există doar armament convenţional.

Israelul şi Occidentul suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program atomic civil. Regimul islamist de la Teheran neagă acuzaţiile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.